Peugeot 308 GT 200 – hot hatch aniversar

Autor: Andrei Cosmin Iordache 15 iul. 2010 Prezentări

Cândva un nume greu în segmentul
hot hatch, Peugeot revine timid cu o versiune specială care
reuşeşte să ţină pasul cu cele mai
domoale hot hatch-uri contemporane.
Astfel francezii scot Peugeot 308 GT
200, un automobil care deşi se vrea vârful de gamă al liniei 308,
se poate măsura în muşchi cu moderatul VW Golf GTI, în timp ce
adevăratele hot hatch-uri joacă în altă clasă.

Astfel noul
Peugeot 308 GT 200, aşa cum indică ultimele 3 cifre dezvoltă 200
CP, furnizaţi de acelaşi motor de pe RCZ, iar cuplul motorului este
de 275 Nm strunit de o transmisie manuală cu 6 rapoarte. Nu este
prea impresionant, dar posesorii se pot lăuda că acest model este
de origine BMW şi că are emisii de CO2 de doar 159 g/km şi un
consum mediu de 5,77 litri la 100 km, un record în această clasă.
Evitaţi însă să îi întrebaţi despre acceleraţie, pentru că vor lăsa
capul în jos şi vor spune că 308 GT 200 atinge 100 km/h în
7,7 secunde, o valoare pe care chiar şi hot hatch-urile de clasă
mică o depăşesc lejer
.

Peugeot 308 GT 200

Estetic acest
model se distinge printr-un kit aerodinamic, care include inserţii
care aduc a fibră de carbon în spoilerul faţă, un difuzor mai
proeminent integrat în spoilerul spate, plus un eleron care aduce
aminte de era RC. Interiorul îşi răsfaţă ocupanţii cu scaune sport,
pedalier, suport pentru picioare şi schimbător de aluminiu, plus
volan acoperit din piele. Şase nuanţe
sunt disponibile Bianca
White, Nera Black, Aluminium, Shark Grey, Ipanema Blue şi Babylon
Red.

Preţul anunţat
pentru acest model este de 21.995 lire, iar în aceşti bani clienţii
primesc şi un smartphone Nokia 5230 cu un kit de montare pe parbriz
şi hărţi digitale pentru călătorii cât mai lungi. Pentru că spre
deosebire de multe alte hot hatch-uri acesta se pretează
călătoriilor lungi datorită consumului mai mult decât
rezonabil.
Noul Peugeot 308 GT 200 va putea fi văzut, în
toamnă, la Salonul Auto de la Paris 2010.

Peugeot 308 GT interior

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide