Renault Clio 20th ediţie de 20 de ani

Autor: Cosmin Iordache 21 mai 2010 Prezentări


Renault Clio, ajuns la cea de-a treia generaţie, împlineşte în
acest an două decenii de existenţă şi se poate lăuda cu peste 10
milioane de unităţi comercializate. Pentru a sărbători acest lucru,
Renault îi acordă acestui automobil lansat la Salonul de la Paris
din 1990, o ediţie aniversară. Nu vă aşteptaţi prea multe de la
această versiune, fiind în principal recognoscibilă prin
multitudinea de sigle aniversare, dispuse în numeroase locuri atât
la exterior cât şi la interior.

Nu ştim de ce acest model aniversar se
prezintă în nuanţele negru sau alb, nefiind culori care să
amintească în mod special de Clio, dar reprezintă un semn
particular. O altă trăsătură a lui Clio 20th este reprezentată de
jantele cu model special, dar ne aşteptam la ceva mai festiv,
pentru un automobil care a reuşit să iasă de două ori
Maşina Anului (1991, 2006) şi a fost primul supermini recompensat
cu 5 stele la EuroNCAP în 2005.

În schimb la interior cei care vor opta
special pentru acest model se vor bucura de următoarele opţiuni în
standard: climatizare, cruise control, GPS Carminat Tom Tom, radio
CD MP3. Preţurile pentru Clio 20th variază de la 13.100 euro până
la 25.600 euro pentru Clio RS.


Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide