Top 20 drumuri spectaculoase din România

Iată o listă cu drumurile din România pe care nu trebuie să le ratezi, în special dacă vrei să evadezi un pic de pe cele obişnuite pe care se înghesuie toţi turiştii în concediu. Multe dintre ele sunt incluse în listă pentru spectaculozitatea lor, chiar dacă, din păcate, asfaltul nu e prea bun, iar uneori lipseşte complet. Calitatea asfaltului diferă mult de la an la an, unele dintre şosele ieşind cam afectate din iarnă, altele rezistând mai mulţi ani la un nivel acceptabil. Indiferent, ar trebui să păstrezi acest ghid, te va ajuta să descoperi o altfel de Românie, una cu care te poţi mândri.

Top 20 drumuri spectaculoase din România Top 20 drumuri spectaculoase din România

Evident, lista este una subiectivă. Voi puteţi avea alte preferinţe, ba chiar vă rugăm să ne semnalaţi drumuri pe care noi le-am omis, vrem să facem un „recensământ” cu cât mai multe drumuri pe care merită să intri cu maşina. Iar dacă asfaltul de pe anumite drumuri menţionate de noi s-a distrus între timp, nu uitaţi să menţionaţi şi asta.

Este o variantă extinsă a unui top 10 pe care l-am pregătit în primăvară, după ce am ascultat şi sugestiile voastre.

Acestea fiind spuse, iată un top 20 al celor mai spectaculoase drumuri din România, aşa cum a apărut el în revista ProMotor din Iulie-August 2013:

20. Ostrov - Ion Corvin - Adamclisi - Negru Vodă

Deşi Autostrada Soarelui este acum terminată şi îţi permite să ajungi în două ore la mare (plus sau minus ceva minute cauzate de ambuteiajele de la staţia de taxare de la Feteşti), dacă vrei să mergi relaxat şi să cunoşti un pic sudul Dobrogei, treci cu bacul la Călăraşi şi apucă pe acest drum care şerpuieşte pe şi printre coline pline de vii şi de păduri.

Vei putea vizita şi Cetatea de la Adamclisi, precum şi Monumentul Tropaeum Traiani. Peisajul te va relaxa, iar călătoria poate fi făcută în ritm de plimbare - un drum perfect pentru cabriolete! Asfaltul este bun în general, dar atenţie la zonele cu gropi care apar din senin.

Durata: 3h (fără opriri, idem şi pentru celelalte drumuri). Dificultate: uşoară, dar atenţie la serpentine şi în satele cu copii şi animale în mijlocul drumului.

19. Baia de Aramă - Valea Cernei - Herculane (DN 67D)

În mod normal, Valea Cernei ar trebui să fie în Top 10, însă starea execrabilă a asfaltului de pe anumite porţiuni nu îl recomandă anul acesta decât celor care au SUV-uri. Foarte posibil să fie asfaltat din nou, caz în care ar redeveni unul dintre cele mai frumoase drumuri din România.

Urcă prin pădure spre Pasul Godeanu, la peste 1.000 de metri înălţime, şi te desfată cu privelişti incredibile - de la cascade la pajişti alpine, de la pereţii abrupţi ai Cheilor Cernei la serpentinele care străbat pădurea de un verde nebun. Mare atenţie la gropi, iar dacă preferi bicicleta, este un drum numai potrivit.

Durata: 1h:30-2h. Dificultate:  medie, atenţie la pietrele care pot cădea pe drum!

18. Lunca - Albac (DN75) - Huedin (DN 1 R)

Deşi este marcat ca drum naţional, acesta este, de fapt, un drum de macadam în mare parte (pe secţiunea Albac - Huedin). Totuşi, el merită, pentru că urcă pe o culme care îţi va oferi privelişti superbe asupra Munţilor Apuseni, apoi străbate păduri încă sănătoase.

La capătul lui poţi vizita Cetatea Bologa de la Huedin, care arată ca desprinsă din Indiana Jones - plină de vegetaţie şi mister. Drum potrivit pentru SUV-uri, cu macadam în stare bună, ce permite viteze relativ mari. Asfaltul, acolo unde există, nu este în stare prea bună.

Durata: 2h-2h:30. Dificultate: uşoară, cu ceva atenţie la viteza pe macadam.

Citeşte mai departe în pagina următoare »