Versiune mai puternică: Ford Fiesta Sport+

Cei care vor un Fiesta mai puternic, dar nu mai au răbdare până la apariţia lui Ford Fiesta ST, poate vor fi interesaţi de noua versiune Fiesta Sport+, cu un motor aspirat de 1,6 litri şi o putere de 134 CP.

Versiune mai puternică: Ford Fiesta Sport+ Versiune mai puternică: Ford Fiesta Sport+

Frăţiorul lui Focus RS mai întârzie. Cât, nu ştim, dar, deocamdată,germanii oferă, într-o ediţie limitată dedicată doarcâtorva pieţe europene, noua versiune Ford Fiesta Sport+,care va putea fi văzută în premieră mondială la Salonul Auto Geneva2011.

Ford Fiesta Sport+ mizeaza pe un aspect exterior destul de agresiv

După cum spuneam, este o ediţie limitată, dedicată clienţilordin Germania, Austria, Elveţia, Belgia şi Marea Britanie (undemaşina se va numi Fiesta S1600). Fiesta Sport+ este oferitădoar în versiunea cu trei uşi, iar pachetul exterior nudezamăgeşte: fanta din spoilerul frontal este puţin maiagresivă, spatele este dominat de un difuzor mare, precum şi de uneleron deloc neglijabil, iar jantele de 17 inch au un designspecial, fiind finisate în alb şi fiind bine evidenţiate depragurile mai late.

Pentru caroserie vor fi oferite doar două opţiuni:vopsea albastră Performance Blue cu dungi albe FrozenWhite sau... combinaţia inversă. Aceeaşi nuanţă dealbastru se regăseşte în interior în cazul cusăturii tapiţeriei dinpiele de pe scaunele sport, volan, schimbător şi mânerul frânei demână.

Ford Fiesta Sport+ are un motor aspirat de 1,6 litri si 134 CP. Masina atinge 100km/h in 8,7 secunde

Motorizarea nu este, în schimb, de natură să provoace valuri deadrenalină: cunoscutul deja motor Duratec 1.6 Ti-VCT are oputere crescută de la 120 CP la doar 134 CP, în timp cecuplum motor maxim ajunge de la 152 Nm la 160 Nm. În termeni depeformanţă, demarajul 0-100 km/h se realizează acum în 8,7 secunde,cu 1,2 secunde mai bine decât versiunea cu 120 CP, iar vitezamaximă se cifrează la 195 km/h.

Alte modificări tehnice nu au mai fost aduse lui FordFiesta Sport+, iar preţul de bază, în Germania, va fi de 18.000euro, în condiţiile unui echipament standard anunţat cafoarte bogat.