Din seria dubelor de lux Mercedes-Benz Sprinter: Lexani Beleza

O nouă tendinţă acaparează tot mai mulţi adepţi în lumea tuningului, cu rezultate cel puţin spectaculoase şi...strălucitoare. Vorbim, desigur, despre autoutilitare transformate în birouri mobile de lux.

Din seria dubelor de lux Mercedes-Benz Sprinter: Lexani Beleza Din seria dubelor de lux Mercedes-Benz Sprinter: Lexani Beleza

Nu este prima "abatere" a celor de la Lexani Motors, care şi-au mai făcut de cap recent cu un microbuz Mercedes-Benz Sprinter. Nu sunt singurii, pentru că şi germanii de la Klassen au modificat un Mercedes-Benz Viano şi l-au transformat într-o dubă de 1 milion de euro.

Revenind la Beleza - numele sugestiv (sau nu) dat celei mai noi creaţii Lexani, observăm că accentul se pune mai mult pe zona business. Dacă modelul de care vă vorbeam mai devreme deţinea şi un pat, Lexani Beleza este orientată mai mult către momentele din timpul programului de lucru de la birou.

În consecinţă, biroul business-class a fost dotat cu un copiator cu imprimantă şi scanner plus un Apple Mac Mini cu tastatură wireless. Dar cum ce-i mult strică, pentru momentele de relaxare dintre întâlnirile de afaceri, clienţii unei asemenea dube de lux se pot relaxa cu ajutorul televizorului cu LED Samsung de 46 de inci ce poate fi conectat la o consolă Playstation 3.

De ambianţă se ocupă sistemul de sonorizare Bose, iar musafirii pot fi serviţi cu o cafea din aparatul Nespresso placat cu aur sau cu o băutură rece din mini-frigiderul instalat în dubă.

Am avea nevoie şi noi de o băutură rece şi de scaunele din piele cu încălzire şi funcţie de masaj, pentru că tocmai ce am aflat preţul dubei: undeva între 250.000 şi 500.000 de dolari, în funcţie de dotări.