Porsche Cayenne V10 TDI

Porsche Cayenne a primit un transplant de inimă puternică de la fratele său Touareg, fiind dotat acum cu un V10 TDI de peste 300 CP.

Porsche Cayenne V10 TDI Porsche Cayenne V10 TDI

Atunci când Porsche a anunţat că va monta un motor diesel pe Cayenne, toată lumea a crezut că vorbim de cea mai puternică versiune preluată de la fratele Touareg. Şi aici ne referim evident la motorul V10 TDI. Însă Porsche a preferat varianta V6, care ajunge să aibă un timp de acceleraţie 0-100km/h mai slab decât multe maşini compacte.

Dar cum sub caroserie Cayenne şi Touareg se aseamănă destul de mult, era doar o chestiune de timp ca cineva să monteze pe un Porsche un motor V10 TDI de 313 CP. Pentru a se potrivi cu uzina de sub capotă, maşina a suferit şi un mic facelift estetic şi de bună ce a ieşit, proprietarul a pus-o la vânzare. Doar 59.900 de euro.