SPOFEC este modul celor de la Novitec că au un respect aparte pentru Rolls-Royce

Autor: Andrei Ştirbu 03 dec. 2014 Tuning auto

Toată lumea a înţeles mesajul şi poziţionarea pe piaţă a celor de la Rolls-Royce. Când vorbeşti de Rolls-Royce, nu te întrebi neapărat câţi cai are, pentru că răspunsul va fi un sec „suficient”. Şi nici nu te interesează ce preţ are, pentru că nu este pentru tine. În plus, trebuie să ai inima sănătoasă atunci când eşti pus faţă-în-faţă cu cifrele. 

Prin urmare, Novitec a hotărât să onoreze brandul britanic cu o divizie creată special pentru a lucra cu modelele Rolls-Royce. Divizia SPOFEC  – al cărei nume reprezintă un acronim al Spirit Of Ecstasy – „îndeplineşte oricare cerinţă estetică şi de ordin tehnologic pe care clientela o poate avea”. 

Iar în galeria de mai sus găseşti şi o altă mostră a ceea ce pot crea specialiştii de la SPOFEC: un Rolls-Royce Wraith ale cărui extremităţi au fost înlocuite – bară faţă, bară spate, praguri laterale, spoiler – şi care a fost încălţat cu jante din aluminiu cu diametru de 22 de inci. Am văzut noi jante şi mai mari, cum am văzut şi estetic mai înţepător, însă faptul că cineva a îndrăznit să vină cu un Rolls-Royce diferit este, prin simplul gest, ceva remarcabil. Şi nici nu arată, în vreun fel, rău.

Nici sub capotă lucrurile nu au rămas neatinse. Motorul V12 de 6,6 litri a fost urcat până la 717 cai-putere (de la 632, cât are un Wraith standard), cuplul motor crescând şi el de la 800 la 986 de Newtoni-metru. În consecinţă, şi performanţele au fost îmbunătăţite, Wraith propulsându-şi cele 2,3 tone de belşug la 100 km/h în 4,2 secunde (faţă de 4,6 secunde în versiunea standard).

Joc de imaginaţie: eşti aşa de bogat încât singurul lucru pe care ţi-e imposibil să-l faci este să-ţi numeri banii. Cum ţi-ai prefera Wraith-ul?Stock sau cu emblemă SPOFEC?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide