Tu ai da peste 150.000 de euro pe acest BMW M3 din 1997?

Serios. Fiindcă mi se pare destul de dubios că o maşină care are aproape 20 de ani poate să coste atât de mult. Chiar dacă are ceva foarte special… Detalii mai jos.

Tu ai da peste 150.000 de euro pe acest BMW M3 din 1997? Tu ai da peste 150.000 de euro pe acest BMW M3 din 1997?

Un BMW M3 E36 în stare bună poate fi găsit, de obicei, la preţuri care nu ar trebui să depăşească 20.000 de euro la mâna a doua. Dar totuşi, cineva din Germania a hotărât să-şi pună la vânzare maşina din 1997 cu un preţ care îţi face capul să se învârtă ca la bufniţă: 164.500 de euro.

La prima vedere, M3-ul pare la fel ca oricare altul, însă are un secret bine ascuns sub capotă. Mai exact, este unul dintre cele două M3-uri care au primit un transplant de motor cu ajutorul celor de la JML. Aşa că în locul propulsorului original a fost montat un V12 de 5,6 litri de pe BMW 850, iar numele de BMW M3 s-a transformat în JML Lippert 356 CS.

Tot fain, frumos, dar până la urmă se rezumă la bani

Aşa că este, s-ar părea, o maşină foarte rară, care se laudă că are doar 32.950 km la bord şi 500 CP sub capotă. Dar totuşi, 164.500 de euro? Cu aceşti bani ai putea să-ţi cumperi nu unul, ci DOUĂ BMW-uri M4 nou-nouţe.

Tu ce zici: merită?