BMW X4 va fi lansat în 2009

Autor: Victor Gavril 14 oct. 2008 Știri auto

14.10.2009  Primele zvonuri despre BMW X4 precum şi faptul că proiectul X7 ar fi fost abandonat pentru modelul mai economic X4 sunt confirmate. BMW va lansa un crossover de dimensiuni mai mici anul viitor. Cel mai probabil este ca modelul să arate ca un hatchback cu garda la sol mai înaltă, precum în ultima imagine pe calculator.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Viitorul crossover de la BMW va fi produs exclusiv la fabrica bavarezilor din South Carolina, SUA, producţia acestuia urmând să înceapă în 2010 când este programat să apară şi viitoarea generaţie de BMW X3.

BMW X4 va fi un crossover mai mic şi va păstra liniile design-ului de la X6. Modelul va fi construit pe platforma viitoarei generaţii X3 şi va fi lansat iniţial pe piaţa americană, unde BMW se confruntă cu o scădere constantă a cererii pentru modelele mai mari de SUV-uri.

Economia instabilă a SUA din momentul de faţă şi creşterea preţurilor la carburanţi redirecţionează unele modele ale BMW către alte pieţe mai profitabile. Recent, BMW a oprit un transport de 40.000 de automobile din drumul său spre SUA. Alte mărci germane precum Audi sau Mercedes-Benz întâmpină aceleaşi probleme. Cei din urmă au redus pentru prima dată în istorie producţia de automobile de la fabrica lor din Alabama.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide