Bugatti Veyron Targa – undă verde

Autor: Cosmin Iordache 13 iul. 2008 Știri auto
Bugatti Veyron Targa – undă verde

Bugatti Veyron Targa, ultima versiune din seria Veyron, a primit undă verde din partea şefilor de la Volkswagen. Acesta va fi o decapotabilă cu acoperiş rigid, detaşabil manual Targa, de aici provenind şi denumirea versiunii.

Ştiam că modelul va fi mai exclusivist, doar 80 de unităţi urmând să fie produse, dar se confirmă că va fi şi mai scump. Veyron costă în jur de 1 milion de euro, în timp ce Veyron Targa plusează cu încă 250.000 de euro, fiind cotat la 1,25 milioane, o diferenţă nu la fel de mare pentru şoferul tipic de Veyron, cât pentru noi restul.

Bugatti Veyron Targa nu va beneficia de un locaş pentru depozitarea acoperişului rigid, prin urmare ocupanţii, odată plecaţi la drum lung cu pletele în vânt, vor trebui să se mulţumească cu unul textil, ce glisează în cazuri de urgenţă.

Pentru a compensa decuparea acoperişului la rigiditatea structurală, inginerii germani au ranforsat şasiul Veyron fiind un model cu mai multă greutate decât varianta iniţială. Prin urmare, propulsorul W16 de 6 litri, ce dezvoltă 987 CP, va împinge modelul până la 350 km/h, o valoare inferioară maximei lui Veyron, dar superioară lui Pagani Zonda Roadster, modelul care revendica titlul de cea mai rapidă decapotabilă din lume.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide