Producătorul român de autovehicule lansează mâine, 22 mai, primul său model ce iese de pe liniile de fabricaţie cu instalaţie GPL.
Instalaţia de gaz este montată în parteneriat cu cei de la Landi Renzo, lideri mondiali pentru piaţa de GPL, astfel încât Dacia oferă un vehicul fiabil şi economic la cel mai bun raport calitate/preţ. Logan berlină cu GPL este disponibil în versiunile Preference 1.4 MPI şi Laureate 1.4 MPI, iar emisiile de CO2 ale vehiculelor care utilizează carburantul GPL sunt cu 18% mai mici faţă de cele echipate cu motoare pe benzină. Asta în condiţiile în care GPL este cu 50% mai ieftin decât benzina. Datorită combinaţiei benzină/GPL, autonomia a crescut până la 1.500 de km.
Cele două versiuni Logan GPL pot fi comandate, începând din data de 22 mai, în toată reţeaua de agenţi autorizaţi Dacia, la preţuri avantajoase: 8.000 euro (Preference 1.4 MPI), respectiv 8.800 euro (Laureate 1.4 MPI). Rezultă o diferenţă de preţ de 900 de euro plătită pentru noua instalaţie, sumă ce la un kilometraj semnificativ se poate recupera din preţul mai scăzut al GPL-ului.
GPL este un carburant a cărui utilizare oferă o siguranţă deplină, instalaţia specifică fiind supusă unor reglementări severe la nivel european. Rezervorul GPL este realizat dintr-un material deosebit de rezistent, echipat cu cinci dispozitive de siguranţă, testat la 550°C, conform standardelor în vigoare.
VEZI TOATE ANUNTURILE DACIA
Revino zilnic pentru cele mai proaspete stiri auto pe Promotor.ro
Comentarii cititori
la "Dacia Logan GPL"
mike
04 februarie
ora 20:43
SCUTAUTO
30 decembrie
ora 07:52
gyo
06 noiembrie
ora 11:24
raduta
12 octombrie
ora 06:28
convins de gpl
08 mai
ora 06:20
constantin
07 mai
ora 14:44
rocco
13 aprilie
ora 18:14
Mihai
29 martie
ora 09:25
marius
05 martie
ora 10:08
marius
05 martie
ora 10:03
giany132008
25 februarie
ora 17:59
cercel
23 februarie
ora 11:22
florin
07 ianuarie
ora 20:24
marius
26 noiembrie
ora 11:41
relu
25 noiembrie
ora 14:17
vali
12 noiembrie
ora 22:36
Capone
02 septembrie
ora 21:41
Capone
02 septembrie
ora 21:39
iulian
22 august
ora 22:18