BMW M6 E63/64 şi-a făcut apariţia sub forma unui show car la Salonul de la Geneva din 20005, fiind versiunea sportivă a lui BMW Seria 6, model apărut cu un an mai devreme. Acest GT a preluat la acea vreme propulsorul lui BMW M5, unitatea V10 de 5.0 litri, dezvoltând aceeaşi putere maximă. În ciuda aspectului controversat, marca Bangle, M6 a fost una dintre cele mai apreciate coupe-uri sportive cu patru locuri, datorită performanţele exemplare şi a spaţiului pe care îl oferea.
BMW anunţă însă că această poveste a ajuns la sfârşit şi că acest model nu se va mai produse, ultimul exemplar ieşind pe porţile diviziei M la sfârşitul acestei luni. Acest anunţ al BMW este şi un semn că noul BMW Seria 6 este aproape de a fi lansat, Grand Tourer-ul bavarez fiind zărit în numeroase rânduri în teste pe şosea sau circuit.
Va exista şi un viitor M6, dar cel mai probabil nu va mai avea un V10 sub capotă, ci aşa cum se prefigurează la noul M5, va avea un V8 de 4.4 litri twin-turbo. Presa internaţională avansează şi posibilitatea ca noul vârf de gamă al Seriei 6 să nu mai poarte denumirea M6, ci una cu litera M pe post de sufix. Această ipoteză sfidează însă logica pentru că ar fi o continuare firească a legendei M6, apărută în 1983, şi nu un conflict cu un al model existent sau legendar al bavarezilor, ca şi în cazul lui Seria 1 M Coupe.
Data: 29 iulie 2010
Autor: Cosmin Iordache
Foto: BMW



Ford Europa a demarat testele pentru un nou model ce are la bază actuala generaţie a lui Ford Fiesta.…
Citeste tot...

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretele de revocare din funcţie a miniştrilor Economiei,…
Citeste tot...