Volkswagen Transporter, Caravelle şi Multivan – noi generaţii

Autor: Dan Vache 20 nov. 2009 Știri auto
Volkswagen Transporter, Caravelle şi Multivan – noi generaţii

„Suntem bucuroşi să lansăm noua gamă Transporter, un model cu o
istorie impresionantă. Transporter, Caravelle şi
Multivan
– acestea sunt cele trei versiuni de bază ale
unui bestseller mondial fabricat în milioane de exemplare. Pentru
comunitatea de clienţi, aceste multitalente reprezintă o atracţie
automobilistică mondială, un sinonim al mobilităţii şi
versatilităţii nelimitate. Nu degeaba este vorba de familia de
modele cu cel mai mare succes în Europa, în această clasă.”,
declara Eugen Grigoras, Director de marca Volkswagen Autovehicule
Comerciale.

Sunt disponibile patru propulsoare TDI de 2.0 l
(1.968 cm3) care genereaza 62 kW / 84 CP, 75 kW / 102 CP, 103 kW /
140 CP şi 132 kW / 180 CP. Până la un nivel de putere de 140 CP, o
turbină de supraalimentare cu geometrie variabilă asigură forţa de
propulsie necesară; în versiunea de top de 180 CP,
Volkswagen Autovehicule Comerciale apelează la o supraalimentare
reglată în două trepte cu turbină dublă. Cele mai bune rezultate în
ceea ce priveşte reducerea consumului de carburant sunt obţinute cu
ajutorul cutiei de viteze automate (DSG) cu 7
trepte,
cu dublu ambreiaj, utilizată pentru prima dată la
nivel mondial in acest segment: în comparaţie cu versiunea
anterioară cu cutie automată cu 6 trepte, consumul de carburant la
versiunea de 180 CP scade cu până la 1,9 litri.

În medie, pentru întreaga gamă a fost posibilă reducerea cu
zece procente a emisiilor de CO2
şi a consumului în
comparaţie cu versiunile anterioare. Pentru variantele cu cutie
manuală cu tracţiune fata, gama valorilor de consum de carburant şi
emisii de CO2* este cuprinsă între 7,2 litri / 190 g/km CO2 (84 CP
şi 102 CP) până la 7,5 litri / 197 g/km CO2 (180 CP) – ceea ce
înseamnă o scădere cu până la 0,9 litri în raport cu
modelele anterioare.

Aceste performanţe sunt atinse la un nivel de turaţii cu puţin
peste cel pentru ralanti: cel mai mic propulsor TDI cu 84 CP
dezvoltă de la 1.250 rotaţii/min un cuplu motor maxim de 220 Nm.
Varianta de 102 CP dezvoltă 250 Nm de la 1.500 rotaţii/min,
propulsorul TDI de 140 CP oferă de la 1.750 rotaţii/min nu mai
puţin de 340 Nm, iar motorul TDI de 180 CP asigură de la 1.500
rotaţii/min o performanţă suverană de 400 Nm. Bineînţeles că
modelele sunt echipate cu un filtru de particule ş îndeplinesc
normele de poluare EURO 5. Nivelul zgomotului
produs a fost diminuat fata de modelele anterioare cu 5 dB
(A).

Liniile clare, simple, caracterizează noua caroserie. Secţiunea
frontală este descrisă de noua formă a capotei şi a grilei
radiadorului, care pentru Caravelle si Multivan dispune de
elemente ornamentale cromate. Farurile de ceaţă
adaptive, cu funcţie de iluminare a interiorului curbelor sunt
integrate în bara de protecţie faţă. Îndrăzneţul design al
jantelor de aliaj disponibile acum şi în variantele de 17″ şi
18″,
oglinzile laterale retrovizoare restilizate şi noile
culori exterioare moderne completează noul look.

Cele mai multe îmbunătăţiri au însă loc la interior, realizându-se
trecerea către gama autoturismelor din punct de vedere al
confortului. Un exemplu în acest sens este reprezentat de
instrumentele de bord: cu un design nou, acestea
beneficiază de o lumină de fundal de culoare albă şi de un contur
cromat.
În execuţia de serie, fiecare model din noua
generaţie este prevăzut cu un sistem de recomandare a cuplării
treptei de viteze ideale, in vederea obtinerii unui consum redus de
combustibil. A fost actualizată întreaga gamă de sisteme radio şi
de navigaţie. Noul echipament de top este RNS 510 cu touchscreen şi
hard-disc pentru navigaţie. Calitatea acustică specifică unei săli
de concert este asigurată de sistemul de sonorizare
Dynaudio,
disponibil opţional. Conexiunea perfectă de
exemplu pentru MP3-playere este posibilă prin intermediul
interfeţei USB Media-IN.

Comenzile instalaţiei de climatizare semiautomatizate sau
complet automatizate „Climatronic” sunt mai ergonomice. Volanul cu
trei spiţe, la alegere multifunctional si imbracat in piele este un
atu de care beneficiaza in general posesorii de turisme. Gama de
tapiterii a fost de asemenea completata cu tapiterii noi, cu aspect
modern si rezistenta sporita la uzura, din material textil sau din
piele. Pentru unele versiuni a fost extins considerabil volumul
echipării din dotarea de serie. O îmbunătăţire semnificativă se
remarcă la modelul Multivan Startline, care în raport cu modelul
anterior dispune de capitonaj integral, de airbaguri
laterale şi de cap pentru şofer şi pasager.
Barele de
protecţie vopsite reprezinta dotare de serie si accentuează la
exterior apartenenţa la familia Multivan.

Nu în ultimul rând, gama Transporter poate fi configurata
in 460 variante constructive
.Transporter in varianta
Furgon este disponibil in două variante de ampatament si trei
variante de inaltime, iar Transporter Kombi in dotare max. 8+1
locuri. Noul Transporter autoşasiu cu platformă este disponibil în
două variante: cabină simplă cu ampatament scurt sau lung şi cabină
dublă cu ampatament lung. Până la şase persoane pot călători
împreună. Cabina dublă este dotată standard cu patru uşi ce
facilitează accesul pasagerilor în autovehicul. Pereţii benei sunt
din aluminiu şi foarte uşor de (de)blocat, oferind acces către
platformă.

Sistemul de tracţiune integrală permanenta, controlat preponderent
electronic (4Motion cu cuplaj Haldex din cea de-a 4-a generaţie),
este in principal destinat deplasarilor în afara drumurilor
consolidate. Un element de noutate este reprezentat de faptul că
Volkswagen Autovehicule Comerciale va oferi la inceputul
lui 2010 şi o versiune 4Motion in combinatie cu cutia de viteze
automata (DSG), cu dublu ambreiaj.

Siguranţa a fost perfecţionată în mod suplimentar prin intermediul
sistemului de asistenţă la pornirea în rampă disponibil în
serie, ESP perfecţionat,
cu stabilizator al remorcii, in
dotarea de serie. Avertizarea celor din trafic situati in spatele
masinii, asupra franarii de urgenta, se face pentru toate modelele
prin activarea automata a butonului de avarie.Ca element de noutate
la clasa din care face parte, Transporter este disponibil optional
cu sistem de asistenţă pentru schimbarea benzii de
rulare
(Side Assist). Soferul este avertizat prin
intermediul unui sistem de leduri integrate în oglinzile exterioare
asupra autovehiculelor aflate în unghiul mort. Un alt element de
noutate: afişajul pentru presiunea pneurilor
(RKA). RKA analizează permanent viteza de rotaţie a roţilor; prin
compararea vitezelor, sistemul identifică si informeaza asupra
scaderii presiunii din pneuri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide