Volkswagen va produce DSG şi în China

Autor: Oraan Mărculescu 19 mai 2010 Știri auto
Volkswagen va produce DSG şi în China

Cei de la Volkswagen şi-au fixat un obiectiv foarte important în
China în 2007: până la finalul lui 2010, maşinile produse de
compania germană pe piaţa chineză vor avea consumul redus cu
20%.

Suntem în 2010, iar scadenţa obiectivului se apropie. Prin
urmare, grupul VW a luat decizia să construiască
transmisiile DSG şi în
China
– mai ales că, deşi vorbim de o piaţă unde se vând
multe maşini ieftine, chinezii sunt mari amatori de cutii
automate.

VW a investit 400 de milioane de euro într-o nouă uzină
la Dalian
, unde urmează să fie construite cutii DSG cu 7
trepte într-un număr de 300.000 de unităţi pe an, deşi cadenţa
poate creşte chiar şi până la 600.000, dacă este nevoie.

Aceasta va fi a doua uzină a grupului VW în care se produc
aceste cutii de viteze automate DSG, după cea de la Kassel, din
Germania. Cei care sunt îngrijoraţi că maşinile Volkswagen ar putea
fi echipate cu subansamble Made in China pot sta liniştiţi pentru
moment, deoarece noua fabrică de la Dalianva realiza cutii
DSG doar pentru maşinile comercializate pe piaţa
chineză
.

Noua uzină din China face parte dintr-un plan ambiţios, prin
care grupul VAG doreşte să investească în China nu mai
puţin de 6 miliarde de euro, până în 2012
, pentru a ajunge
producătorul cu gama de maşini cel mai puţin poluante pe piaţa
chineză.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide