Top 10 – automobile sigure pentru pietoni

Autor: Cosmin Iordache 30 iul. 2008 Dosar & Analize

Un aspect important pe care constructorii îl iau tot mai mult în considerare în proiectarea automobilelor este siguranţa şi nu doar cea a ocupanţilor, ci şi cea a celor din jur. Cum pietonii sunt cei mai expuşi la incidentele cu vehiculele, protecţia acestora a devenit primordială pentru fabricanţi.

Astfel există automobile care, conform Euro NCAP, pot să atenueze efectele nefericite ale unui impact frontal la minim. Viteza luată în calcul de organismul european este 40 km/h şi nu se folosesc manechine întregi, ci doar porţiuni, deci nu vă aşteptaţi să vă aruncaţi în faţa următoarelor maşini şi să scăpaţi nevătămaţi.

C6 - mai puţin letalCel mai "prietenos" automobil cu pietonii este Citroen C6, model ce a obţinut maximul de 4 stele la aceste teste. Din 2005, anul în care a fost testat, până în prezent, nici o altă maşină nu s-a apropiat de rezultatul acestuia. Secretul este simplu: francezii au gândit un sistem pop-up de ridicare a capotei în momentul impactului, pe care nefericitul, apărut în calea automobilului, va plonja fără a resimţi suprafaţa dură a blocului motor.

De asemenea, suprafaţa mare a părţii frontale şi bara din material deformabil dispersează bine energia în cazul unei coliziuni cu un corp uman. Inovaţiile enumerate nu sunt singulare, dar francezii au reuşit să găseasă reţeta perfectă, deci în cazul nefericit în care "faceţi cunoştinţă" cu un automobil, rugaţi-vă să fie Citroen C6.

Honda Civic - un model cu simţ civicPodiumul maşinilor "puţin periculoase" este completat de două compacte: Honda Civic şi Seat Leon. În ambele cazuri se observă că forma fluidă a părţii frontale îşi spune cuvântul, capota plonjată fiind un factor favorabil pentru un plus de siguranţă.

De asemenea, în cazul lui Civic amplasarea blocului motor în spatele punţii faţă atenuează impactul frontal. Japonezii se pare că sunt cei mai buni în a crea automobile mai sigure pentru pietoni, modele ca Toyota Corolla, Honda Legend sau Suzuki SX4 fiind recompensate cu trei stele de către Euro NCAP.

Surpriza în acest top o reprezintă Hyundai i10, un model de clasă mică ieftin la care te-ai aştepta să facă destule compromisuri, dar se pare că nu şi în ceea ce priveşte protecţia pietonilor. Partea frontală preponderent din plastic, curbura capotei şi amplasarea motorului au fost factorii care au favorizat obţinerea punctajului fruntaş pentru clasa mică.

Dacia Logan - nu foarte sigurCel mai frecvent automobil pe străzile din România, Dacia Logan, a înregistrat un rezultat modest la testele realizate în 2005, obţinând doar o stea, însemnând doar 5 puncte. Deşi capota atenuează destul de bine impactul cu capul pietonului, nervura centrală, marginile părţii frontale şi bara reprezintă factori de risc în cazul unui coliziuni. La acroşarea unui copil, protecţia nu este printre cele mai bune, acesta urmând să se lovească de părţile nevralgice evidenţiate de Euro NCAP.

SUV-urile de clasă mare şi limuzinele de lux, modele implicate des în accidente rutiere evidenţiate la ştirile de la ora 5, nu sunt tocmai sigure pentru pietoni. De exemplu, Hyundai Santa Fe a obţinut 0 puncte, BMW Seria 5 numai 3 puncte şi Audi A6 doar 2. Mai sigur se dovedeşte Audi Q7, model ce a strâns 15 puncte însemnând două stele.

Punctaje protecţia pietonilorCu toate eforturile constructorilor de a crea automobile mai sigure pentru pietoni, atenţia şi condusul defensiv sunt încă cele mai bune măsuri de evitare a accidentelor. Dacă în privinţa siguranţei ocupanţilor există mai multe posibilităţi de îmbunătăţire a siguranţei, cea a pietonilor rămâne încă un topic sensibil, existând mult mai puţine mijloace de evitare completă a evenimentelor nefericite.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide