BMW 760 Li

Autor: Cosmin Iordache 27 iul. 2009 Prezentări

Mercedes S Class a venit cu un facelift, iar BMW a răspuns instantaneu cu versiunea long a lui Seria 7, BMW 760 Li. Se anunţă un an disputat pentru cei doi rivali de tradiţie, care se duelează acum pentru segmentul limuzinelor de lux. Cea mai importantă veste, care vine o dată cu acest model, este introducerea noului propulsor V12 de 6.0 litri biturbo.

Această adevărată uzină produce 544 CP, ceea ce propulsează prezidenţială limuzină de la 0 la 100 km/h în doar 4,6 secunde. Incredibil nu? De asemenea, bavarezii spun că acest propulsor, mai mare şi mai puternic decât pe precedenta generaţie, este cu 4,5% mai economic. Şi mai incredibil nu? Acest model va fi disponibil atât cu propulsie cât şi cu tracţiune integrală.

La exterior se poate observa că BMW 760 Li este mai lung cu 14 centimetri. De asemenea, jantele pe 19 inchi cu acest design vor fi disponibile doar pentru acest model. În plus personalizarea se face şi prin elementele cromate de pe lateral sau de pe marginea celor două cavităţi ale grilei.

În interior BMW a pus ce are mai de lux, bordul fiind acoperit cu piele Nappa. Lemnul nobil este un alt ingredient pentru a crea armonia perfectă a habitaclului. Deocamdată nu au fost înaintate preţuri oficiale, dar le aşteptăm în preajma lansării oficiale de la Salonul de la Shanghai de săptămâna viitoare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide