Noul motor TwinAir 85 echipează Fiat 500

Autor: Andrei Nan 12 iul. 2010 Prezentări

Noua versiune Fiat 500, echipată cu revoluţionarul motor TwinAir
în doi cilindri, a fost prezentată în cadrul unui eveniment
special, în parcul Valentino din Torino, unde, până în 1955, era
circuitul de Formula 1 cu acelaşi nume.

Propulsorul are doar 2 cilindri şi o cilindree de 875 cmc, însă,
graţie unui sistem turbo, este capabil de o putere maximă de 85
CP/5.500 rpm, în timp ce valoarea cuplul maxim este chiar bună, de
145 Nm la doar 1.900 rpm. Eixstă şi un buton ECO, folosirea
acestuia însemnând scăderea puterii la 77 CP şi a cuplului la 100
Nm, din raţiuni de economicitate.

Este vorba despre primul motor dintr-o nouă familie de
propulsoare în doar doi cilindri, care va avea puteri între 65 şi
105 CP, dar vor fi mai economice cu până la 43% faţă de motorizări
cu puteri similare.

Noul motor va fi oferit împreună cu sistemul start/stop, astfel
reducându-se consumul urban cu 12%: pe hârtie, acesta se cifrează
la doar 4,9 litri/100 km în cazul echipării cu o cutie manuală şi
la un aproape incredibil 4,6 litri/100 km – deci diferenţe foarte
mari faţă de cel mai mic motor de pe Fiat 500 în acest moment, 1,2
şi 69 CP, care consumă în regim urban 6,4 litri/100 km.

Emisiile de CO2 sunt şi ele reduse, cifrându-se la 95 g/km
pentru versiunea având cutie manuală, respectiv 92 g/km pentru
versiunea având cutie automată Dualogic. La nivelul performanţelor,
lucrurile se anunţă optimiste: doar 11 secunde pentru demarajul
0-100 km/h şi 173 km/h viteză maximă – valori destul de apropiate
de ale versiunii 1,4 de 100 CP.

Noua versiune Fiat 500 echipată cu motorul TwinAir va putea fi
văzută, în toamnă, la Salonul Auto de la Paris
2010.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide