Andra, Laura şi Hummer H2 Limo

Autor: Alexandru Banu 19 iun. 2007 Fete si masini

Luxury Car Show s-a remarcat în vara evenimentelor de lux nu doar cu exemplare de soi motorizate, ci şi cu o senzaţională pereche de fete congruente. Dacă nu aţi studiat îndeajuns geometria plană, congruenţa reprezintă, în cazul de faţă, similitudinea de forme dintre două individe născute la interval de cîteva ore. Creierele bărbaţilor sînt din ce în ce mai populate de fantezii atipice, iar un loc aparte în lobii plăcerii îl constituie existenţa unor gemene în sfera conjugală.

Deşi par identice, mici deviaţii comportamentale le fac diferite. Faptul că Andrada (oricare dintre ele) este domestică, iar Laura (cealaltă) e mai impulsivă conferă cuplului ceea ce trebuie: diversitate şi atracţia polilor. Prima dintre ele are 25 de ani, ca şi sora ei, de altfel. A doua are dimensiuni foarte incitante – 89-59-89 –, la fel ca Andrada.

Dar de ce am ales un H2 pentru a închide triunghiul erotic? Pentru că este spaţios şi puternic, în contradicţie totală cu duetul fragil Laura-Andrada. Juxtapuse, caracterele opuse l-ar respinge din schemă pe ultimul, conform manualului. Acest lucru nu se petrece graţie forţelor irezistibile care gravitează în jurul ansamblului H2-Gemene. Înăuntru şi la exterior, Laura şi Andrada au sedus un gigant parcă secătuit de vlagă, deşi dimensiunile sale impozante sînt net superioare celor ale blondelor.

Identitatea ascunsă a celor două, “neantul” din care au poposit în paginile noastre ne sporeşte subit dorinţa de a le descoperi, iar acest fapt se poate întîmpla doar printr-un conspect atent al detaliilor – fără cusur.

Eludînd interdicţiile pudibonderiei, Laura şi Andrada au populat habitaclul H2-ului într-o manieră directă, ofensînd prejudecăţile legate de legămîntul lor erotic. Noi am asistat perplecşi la supradoza de senzualitate şi am robotit în jurul lor care mai de care, sperînd să le transmitem un pic din starea noastră de anxietate, să înţeleagă şi ele în ce hal ne subjugă testosteronul. Nu s-a întîmplat, recitalul a continuat într-un stil agresiv şi imperturbabil, totul culminînd cu o capitulare iminentă, pe care am anticipat-o de la bun început.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide