Celebrul circuit Brands Hatch din Marea Britanie a fost scena unui teribil accident în care un Seat Leon a făcut cât se poate de brutal cunoştinţă cu decorul.
Accident spectaculos în Seat Leon Eurocup
Cea mai recentă etapă Seat Leon Eurocup a ajuns să fie un subiect amplu tratat de presă nu pentru importanţa cursei, ci pentru că în turul al şaptelea, s-a produs unul dintre acele accidente care sigur îşi va face intrarea în colajele video cu accidente pentru o lungă perioadă de acum încolo. Deşi accidentul a fost cât se poate de spectaculos şi viaţa pilotului şi a comisarilor de cursă a fost pusă în serios în pericol, toţi au scăpat nevătămaţi.
Incidentul a pornit de la coliziunea dintre Beirao şi Carvalho, ultimul pierzând controlul şi înfigându-se în parapet, rezultând astfel într-un salt spectaculos dincolo de zona de protecţie în cea în care se aflau comisarii şi spectatorii. Deşi nu sunt foarte puternice modelele din Leon Eurocup, dezvoltând 301 CP, se pare că accidentele fac parte din farmecul curselor anul trecut la Hockenheim desfăşurându-se un accident similar.















