Kimi Raikkonen a câştigat Marele Premiu de Formula 1 din Abu Dhabi

Autor: Iulian Dnistran 05 nov. 2012 Formula 1

Finlandezul Kimi Räikkönen a reuşit ieri, pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, prima victorie pentru echipa Lotus-Renault din acest sezon. Ocupantul locului al doilea în clasamentul piloţilor, spaniolul Fernando Alonso de la Ferrari, a terminat cursa pe doi, în timp ce Sebastian Vettel, liderul clasamentului piloţilor, a terminat pe trei, după o evoluţie spectaculoasă.

O penalizare din timpul calificărilor l-a forţat pe Vettel să pornească ieri de pe ultima poziţie a liniei de start, iar echipa sa a decis ca el să înceapă cursa de la pituri.

Germanul a câştigat câteva poziţii chiar în primul tur, după două accidente în care au fost implicaţi Nico Hulkenberg, Paul Di Resta, Nico Rosberg şi Romain Grosjean. Hulkenberg a fost nevoit să abandoneze, în timp ce ceilalţi au intrat la pituri pentru reparaţii. Şi Vettel a avut parte de stricăciuni la aripa din faţă, după ce l-a atins pe Bruno Senna, dar a continuat cursa.

Apoi, în turul cu numărul nouă, un safety car a intrat pe traseu în urma unui accident între Nico Rosberg, care tocmai ieşise de la pituri, şi Narain Karthikeyan.

După ieşirea safety car-ului de pe pistă, aripa din faţă a monopostului lui Vettel a fost lovită din nou, de această dată de către Daniel Ricciardo. Ajuns pe poziţia a 12-a, germanul a intrat la pituri pentru un „nas” nou.

După reparaţii, Vettel a ieşit înapoi pe pistă pe ultima poziţie, dar imediat a început să câştige locuri pentru că ceilalţi piloţi intrau la pituri pentru schimbarea anvelopelor.  Astfel, în turul al 37-lea, el a ajuns pe poziţia a doua, în spatele lui Kimi Räikkönen, însă nu a mai putut continua cu aceleaşi cauciucuri, aşa că echipa l-a chemat la pituri. După ieşire, germanul era pe locul patru, după Räikkönen, Alonso şi Jenson Button.

Safety car-ul a intrat pe pistă pentru a doua oară, din cauza unui accident între Mark Webber, Sergio Perez şi Romain Grosjean. După ieşirea safety car-ului, Vettel a mai câştigat o poziţie şi a terminat cursa pe locul al treilea, în spatele lui Kimi Räikkönen, care a terminat pe locul întâi, şi a lui Fernando Alonso, care a terminat pe doi.

Jenson Button a ieşit pe patru, Pastor Maldonado de la Williams pe cinci, Kamui Kobayashi pe şase, Felipe Massa pe şapte, Bruno Senna pe opt, Paul Di Resta pe nouă, iar Daniel Ricciardo pe zece.

Astfel, cu doar două curse rămase în calendarul competiţional, Sebastian Vettel rămâne liderul clasamentului piloţilor, cu 255 de puncte, însă diferenţa dintre el şi ocupantul locului al doilea, Fernando Alonso, este de doar zece puncte. Kimi Räikkönen îşi păstrează locul al treilea în clasamentul piloţilor şi are acum 198 de puncte.

Următoarea cursă din sezonul 2012 al Campionatului Mondial de Formula 1 se va desfăşura în Texas, Statele Unite ale Americii, în 18 noiembrie 2012.

Rezultatele complete ale cursei de ieri pot fi văzute aici, iar clasamentul piloţilor aici.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide