Cei pasionaţi de Formula 1 ştiu că în week-end sunt mobilizaţi în faţa televizoarelor. Unii poate deja se pregătesc să îşi petreacă sfârşitul de săptămână la Nürburgring.
Pirelli ne prezintă un tur virtual al circuitului Nürburgring
Pirelli ne prezintă un tur virtual al circuitului de la Nürburgring, locul unde se va desfăşura etapa a zecea din sezonul 2011 şi Marele Premiu al Germaniei. Circuitul lung de 5.148 metri, construit în 1984, nu prea are nici o legătură cu legendarul Nordschleife. Sunt programate a fi parcurse 60 de tururi, adică o distanţă de 308, 863 km. Recordul în cursă este deţinut de Michael Schumacher cu timpul pe turul de circuit de 1.29.468, record stabilit în 2004. De asemenea circuitul german este singurul din calendarul F1 care are un viraj, de fapt cu complex de viraje - secţiunea care include virajele 9 şi 10, denumit după un pilot din Formula 1 care încă este în activiate - Michael Schumacher Esses. Circuitul modern a suferit o modificare în 2002 în zona şicanei Castrol unde a mai fost adăugată o secţiune denumită Mercedes Arena. Astfel de la o lungime de 4.556 metri s-a ajuns la cei peste 5 kilometri din prezent. Sebastian Vettel îşi priveşte destul de relaxat rivalii de la adăpostul celor 204 puncte acumulate până în prezent. În acest moment principalul rival pare a fi colegul de la Red Bull Racing, Mark Wabber, care este pe locul doi cu 124 puncte.




















