Sebastian Vettel a câştigat pentru a treia oară Campionatul Mondial de F1

Autor: Iulian Dnistran 26 nov. 2012 Formula 1

Pilotul Red Bull Sebastian Vettel a câştigat ieri, în Brazilia, cel de-al treilea titlu consecutiv de campion mondial de Formula 1. El a devenit, astfel, la vârsta de 25 de ani, cel mai tânăr pilot din istorie care a reuşit această performanţă.

Deşi rivalul său pentru titlu, Fernando Alonso, a terminat cursa pe locul doi, Vettel a reuşit să îşi păstreze avansul în clasamentul piloţilor şi, cu doar trei puncte în faţa spaniolului de la Ferrari, a devenit din nou campion mondial.

Ultima cursă din calendarul competiţional de anul acesta a fost câştigată de Jenson Button de la McLaren-Mercedes. Pe locul al doilea a terminat Fernando Alonso, iar pe trei a ieşit colegul său de echipă de la Ferrari, Felipe Massa. Michael Schumacher a terminat ultima sa cursă de Formula 1, cea cu numărul 306, pe locul şapte.

Speranţele lui Vettel pentru titlu au fost, însă, spulberate după ce a fost lovit în spate de către Bruno Senna, ceea ce l-a făcut să revină în cursă de pe ultima poziţie. Dar, deşi germanul a avut parte de stricăciuni la monopostul său şi a intrat la pituri de patru ori pe toată durata cursei, el a reuşit să recupereze din poziţii, iar în turul cu numărul 64 din 71, el l-a depăşit pe Michael Schumacher şi a ajuns pe locul al şaselea, care i-a adus opt puncte şi i-a dat un avans suficient pentru a-l împiedica pe Alonso să ia titlul.

Mai mult, în ultimele tururi, Vettel a fost cel mai rapid pilot, deşi echipa sa l-a atenţionat de mai multe ori că nu e nevoie să forţeze nota deoarece nu mai trebuia să câştige nici o poziţie.

Ultima cursă de Formula 1 din acest an s-a terminat cu safety-car-ul în fruntea monoposturilor, din cauză că Paul Di Resta a avut un accident destul de serios cu doar două tururi înainte de finiş. Din fericire, el nu a păţit nimic.

În clasamentul constructorilor, Red Bull Racing-Renault a câştigat titlul mondial, cu un avans de 60 de puncte în faţa rivalilor de la Ferrari. Pe locul al treilea a ieşit McLaren-Mercedes.

Clasamentul complet al cursei de ieri poate fi văzut aici, în timp ce clasamentul general al piloţilor poate fi văzut aici, iar clasamentul constructorilor aici.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide