Cu ocazia evenimentului organizat de Mobil 1, pilotul de Formula 1, Lewis Hamilton, şi Tony Stewart, dublu campion în Nascar Sprint Cup Series, au făcut schimb de maşini pe circuitul Watkins Glen International din New York.
VIDEO: Lewis Hamilton şi Tony Stewart au făcut schimb de maşini
Lewis Hamilton a urcat în Office Depot Chevrolet Impala Nr. 14, maşina cu care Tony Stewart concurează în Campionatul Nascar Sprint Cup Series, iar acesta, la rândul său, a trecut la volanul monopostului Vodafone McLaren Mercedes MP4-23. Ambele echipe împart acelaşi partener de lubrifianţi, Mobil 1, care a organizat acest eveniment pentru a sublinia faptul ca brandul susţine de peste 30 ani campionii de motorsport şi renumite echipe de curse din întreaga lume.
În galeria multimedia veţi putea vedea pe lângă video-ul oficial de la eveniment şi o comparaţie cu datele tehnice ale bolizilor celor doi piloţi.



















