Monte Carlo Rallye – abandon Tempestini

Autor: Baltateanu Dragos 21 ian. 2011 Raliuri

Pe
speciala de deschidere a zilei de vineri, PS9, la patru kilometri
după start, ceva a cedat în sistemul de alimentare cu combustibil
al Peugeotului 207 S 2000 şi cei doi au fost nevoiţi să tragă pe
dreapta.
Abandonul este cu atât mai frustrant cu cât
echipajul Napoca Rally Academy se află pe locul 22 în clasamentul
general după ce, în după-amiaza zilei precedente, reuşiseră, cu
ajutorul mecanicilor, să surmonteze o situaţie similară, au primit
şi o penalizare de 10 secunde pentru că au întârziat un minut în
punctul de control orar, apoi s-au şi răsucit de două ori pe ultima
probă a serii de joi, probă în coborâre şi acoperită de zăpada pe
care au parcurs-o cu pneuri nepotrivite. Totul a fost însă
în zadar, căci în chiar ultima zi a raliului, Tempestă şi Dorin au
trebuit să se declare învinşi
înainte de limită. „Totul a
început bine astăzi, prima secţiune a probei era foarte rapidă,
ne-am intrat repede în ritm, dar, la doar doi kilometri de la
start, maşina a început să dea rateuri. Am retrogradat o treaptă,
maşina a pocnit tare, după care am rămas fără putere aproape
complet. În cele din urmă am tras pe dreapta, am sunat la service,
dar, spre deosebire de ieri, nu am mai putut porni orice am
încercat. Dezamăgirea este mare, mai ales că ieri am depăşit toate
problemele. Nu am abandonat nici când s-a stricat maşină, nu am
abandonat nici apoi, pe acea probă dificilă acoperită de gheaţă şi
zăpada pe care nu am avut cauciucuri cu cuie, aşa că ne vedeam deja
la Monte Carlo, la finish. A fost, totuşi, o experienţă
excepţională, din care am învăţat enorm. Dar, din păcate nu am
ajuns la sfârşit şi acest lucru strică toată povestea”, a declarat
Tempesta imediat după abandon.

Pilotul Napoca Rally Academy ratează astfel obiectivul pe care
şi l-a stabilit la plecarea din Cluj şi de care era atât de
aproape: parcurgerea celebrei Col de Turini la lumina farurilor.”Am
abandonat pe ultima probă înainte de Col de Turini, nu mi-am
îndeplinit visul. Dar asta înseamnă doar că trebuie să mă
vin o data”, a încheiat, optimist, Tempesta.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide