Alfa Romeo 159 1.8 MPI

Autor: Constantin Ciobanu 15 iul. 2008 Test drive

Alfa Romeo 159 este un fel de fruct oprit: e foarte frumoasă şi stă pe drum extrem de bine… dar singurele mele contacte cu ea s-au rezumat fie la V6-le de 3,2 litri, fie dieselul de 200 CP. Fruct oprit pentru că, de fiecare dată, cu fiecare dintre versiunile avute la test, am fost nevoit să mă cenzurez atât pentru a nu depăşi “limitele” legale, cât şi pentru a mai rămâne cu ceva bani în buzunar.

Am aflat însă că există la test şi versiunea echipată cu propulsorul 1.8 MPI şi am vrut să văd dacă manechinul poate fi şi soţie. Recunosc, am plecat uşor crispat la drum, pentru că, la preluarea maşinii, computerul afişa un consum mediu de 25 de litri la sută. Îmi programasem pentru test un traseu de aproximativ 750-800 km… şi deja calculam drumul în rezervoare. M-am împăcat cu ideea şi am pornit…

Prima surpriză a reprezentat-o interiorul. Italienii au mai umblat pe la materiale, pe la finisări şi asamblare, iar acest lucru se vede şi se simte. Poziţia la volan a rămaş uşor ambiguă, dar măcar scaunele sunt comode la drum lung. Dar să vorbim şi de propulsor, pentru că el este elementul de noutate. Se remarcă în primul rând sunetul: a pierdut ceva din cel al vechilor propulsoare twinspark Alfa.

Motorul este agreabil, livrează puterea linear şi plăcut de la 3.000 rpm, dar suferă puţin în zona 1.800-2.400 rpm
. În schimb, acelaşi propulsor are o mare calitate: este extrem de silenţios. Şi are un aport important la apetitul maşinii de a devora viraje. Spre deosebire de propulsorul 2,4 MJet sau 3,2 V6, acest micuţ 1,8 este uşor şi conduce la o relaxare a punţii faţă care o face mult mai incisivă.

Am descoperit că maşina tinde să subvireze mai târziu decât atunci când este echipată cu propulsoare mai puternice. Cei 140 CP ar fi meritat o cutie cu şase trepte, dintre care primele patru mai scurte, pentru a favoriza reprizele, iar ultimele două lungi, pentru consum.

Nici cutia manuală cu cinci trepte nu dezamăgeşte, dar, pe la 130-145 km/h, simţi nevoia să urci o treaptă, pentru a nu rula cu 3.500-4.000 rpm. În schimb, respectiva cutie este excelent etajată şi extrem de precisă.

După cei 800 km parcurşi, Alfa Romeo 159 1.8 MPI s-a mulţumit cu doar 8,3 litri la sută. Un consum bun în condiţiile în care am rulat pe autostradă cu 130-140 km/h, iar pe secţiunile virajate mi-am mutat creierul în portbagaj.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide