Renault Koleos – Test în Maroc

Autor: Oraan Mărculescu 25 iul. 2008 Test drive

Renault Koleos - surprinzător de capabilPentru persoanele înalte, asta va însemna că devine deranjant de incomodă la drumurile lungi. Renault declară că motivul a fost nevoia de a obține poziția cu cea mai bună vizibilitate din clasă. Bine, este de înțeles că într-un SUV ai nevoie de o vizibilitate foarte bună, însă cred că, pentru un șofer obișnuit, care nu iese cu mașina în offroad extrem, unde e nevoie cu adevărat să vezi tot ce se întâmplă în jur, mai potrivită ar fi fost o poziție din care să conducă mai puțin “cocoțat”.

Din punctul de vedere al echipamentelor care vor putea dota Koleos, noutatea absolută o reprezintă începerea colaborării cu Bose pentru sistemele audio. Este o idee bună, pe care o simți imediat ce activezi sistemul. Dar ai putea să pornești la drum. Indiferent unde vei conduce, vei realiza imediat care este punctul-forte al lui Koleos. Suspensiile independente au fost setate pentru confort, așa că, la fel ca într-o Laguna, pasagerii lui Koleos se vor bucura de o ținută de drum influențată foarte puțin de denivelările drumului. Ruliul este mare în viraje, iar direcția este foarte moale.

Dacă vei rula în forță pe viraje, trenul de rulare setat pentru confort îți va tăia orice poftă de condus sportiv. La fel și singurul motor pe benzină disponibil pentru Koleos, propulsorul de 2,5 litri și 170 CP. Este silențios și rafinat, dar nu ai cum să nu vrei un diesel de 175 CP, care impresionează și sub capota lui Koleos prin silențiozitate și reprize foarte bune. Diferența de cuplu dintre versiunea de 175 CP și cea de 150 CP este de doar 40 Nm și, la felul cum se mișcă prima, cred că un Koleos cu putere mai puțină este ideal, pentru că va avea un preț mai mic.

Sistemul de tracțiune integrală a fost preluat de la Nissan X-Trail, doar că, în locul comutatorului rotativ, ai un buton pe consola centrală pentru selectarea modului de rulare dorit. Funcționarea sistemului 4×4 este ireproșabilă și, datorită sistemelor de asistare electronică a rulării, există puține pierderi de aderență chiar și în teren accidentat. Koleos va ajunge acolo unde nu a mai ajuns vreodată un Renault. Adică, teoretic, oriunde.

Renault Koleos - interior futuristKoleos nu înseamnă ceva anume. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nici unul dintre numele modelelor Renault nu duce cu gândul la ceva anume. Pentru constructorul francez, însă, acest nou Koleos înseamnă foarte mult, în primul rând pentru că este una dintre mașinile construite cu ajutorul sinergiilor din interiorul unui grup foarte mare și, totodată, una dintre acele mașini care vor fi vândute pretutindeni. Și când spun pretutindeni, chiar așa este. Vei putea să îți cumperi un Koleos din România, din Franța, din Africa de Sud, din America Latină, din Australia, Noua Zeelandă sau Coreea.

Acesta este produsul global Renault și nu e de mirare că este un SUV. Singurul segment de piață cu o creștere constantă a vânzărilor la nivel european este cel al SUV-urilor și crossoverelor compacte. În plus, Renault rămăsese unul dintre foarte puținii constructori care nu aveau în ofertă mașina-trend a momentului – un 4×4 compact. Koleos nu are de înfruntat doar demonii interiori – clienții amatori de Renault care trebuie să accepte ca primul SUV din istoria lor să fie construit în Coreea, la o fabrică botezată cu numele companiei care produce chiar și cuptoare cu microunde –, ci și modele ca Opel Antara, Ford Kuga, Volkswagen Tiguan, Honda CR-V, Hyundai Santa Fe sau trio-ul Citroen C-Crosser, Peugeot 4007 și Mitsubishi Outlander.

Cred că primul lucru la care trebuie să te uiți înainte de a-ți cumpăra un SUV compact este designul. Adică să îți alegi mașina care îți place și care crezi tu că arată bine. Este o mare prăpastie între ceea ce îți place și ceea ce crezi tu că arată bine, iar Koleos poate fi exemplul care confirmă această regulă. Pentru că e mașina care poate să îți placă, dar care, sincer, nu arată foarte bine. E o apariție oarecum ciudată, pentru că se află undeva la granița dintre o caroserie break, SUV, compactă și… ceva. Din cauza acestui “ceva” arată Koleos ciudat. Dar, repet, unii vor putea să interpreteze acest “ciudat” drept “diferit” și asta va fi bine pentru cifrele de vânzări ale mașinii. Koleos este într-adevăr diferit de tot ce a creat Renault până acum și dimensiunile sale exterioare confirmă acest lucru.

Cei 4.520 mm lungime, 1.854 mm lățime, 1.710 mm înălțime au permis obținerea unui interior spațios, fără a impresiona prin dimensiuni. Este și cazul portbagajului, care poate primi de la 450 (standard) la 1.380 de litri (maxim) de bagaje. Vrei mai mult? Renault se laudă cu încă 70 de litri, disponibili în spațiile de depozitare răspândite prin mașină. Lungimea maximă pe care o poate găzdui interiorul lui Koleos este de 2,6 metri.

Designul indică faptul că direcția pe care a adoptat-o Renault odată cu lansarea noului Laguna va fi păstrată. În afară de instrumentarul de bord, există foarte multe elemente preluate de la Qashqai și X-Trail, pentru că, repet, Koleos este un produs al globalizării construcției de autovehicule. Chiar dacă spațiul are valori bune atât pentru cei care călătoresc în spate, cât și pentru șofer și pasagerul din dreapta, poziția de condus ridică o problemă. Deranjantă, chiar dacă Renault se mândrește cu ceea ce a obținut în această privință. În Koleos, șoferul stă foarte sus.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide