Toyota Aygo

Autor: Constantin Ciobanu 01 dec. 2009 Test drive

Cum
stăm după un facelift? Avem oare mai multe motive de a zâmbi? În
primul rând, n-aş putea spune că este chiar un facelift, parcă ar
fi mai degrabă un pachet estetic. Că altfel nu pot interpreta
uşoara redesenare a farurilor & stopurilor.

Şi chiar am stat şi am privit maşinuţa destul de mult. Parcă nimic
nou, dar în acelaşi timp nimic care să deranjeze: aveam în faţă
aceeaşi buburuză simpatică, inspirând veselie. Ba chiar cochetărie,
aş putea spune, modelul testat fiind echipat cu jante din aliaj –
fapt ce poate fi interpretat ca o extravaganţă în această clasă şi
la acest nivel al bugetului.

Designului exterior nu am ce să îi reproşez: e simpatic, vesel,
extem de bine finisat pentru o maşină din această clasă. Interiorul
a câştigat ceva la capitolul imagine, primind o infuzie de culoare.
Inelele din jurul gurilor de ventilaţie şi al ceasurilor
tablourilor de bord au culoarea caroseriei. Am descoperit cu
bucurie că Aygo poate fi echipat cu un kit Bluetooth pentru
telefon.

Acesta e extrem de uşor de utilizat şi face viaţa la bord mult mai
confortabilă. În momentul în care eşti sunat, sistemul îţi va spune
de la ce număr primeşti apelul, după cum te va anunţa şi când
primeşti un sms. În plus, e relativ ergonomic amplasat, în dreptul
oglinzii interioare. Şi uite-aşa lista cu bile albe creşte.


Am descoperit extrem de încântat că suspensia a fost revizuită şi
că oferă acum un confort mult mai bun la rulare, în condiţiile unei
maşinuţe cu ampatament mic. Denivelările sunt filtrate mult mai
bine, iar zgomotul venit de la suspensie s-a atenuat mult la
interior. Acesta cred că este marele câştig al micuţei japoneze
după restilizare.

Propulsorul e în continuare gălăgios şi transmite vibraţii în
habitaclu, cel puţin la ralanti. Dar, în altă ordine de idei, este
şi extrem de economic. Dintr-un rezervor de 35 de litri, am
consumat jumătate pe o distanţă de 350 km care a inclus 100 km
extraurban şi 250 urban. Iar asta fără a mă gândi vreo secundă la
economie.

Consider că rezultatul este extrem de bun pentru un propulsor de un
litru în trei cilindri care dezvoltă 68 CP. Dacă m-a deranjat ceva
în cele 7 zile cu Aygo? Hmmm… NU! O buburuză simpatică, uşor de
parcat, practică, economică.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide