Citroen C6 3.0 HDi V6 – test in RO

Autor: Oraan Mărculescu 10 feb. 2010 Test drive

Pentru a avea succes cu C6-le tău trebuie să creezi un
contrast puternic între exterior şi interior. Adică să te joci cu
culorile. Suprafaţa vitrată uriaşă a maşinii lasă lumina naturală
să intre în voie în interior, şi dacă acesta este acoperit de o
piele deschisă la culoare, împreună cu un exterior negru, vei avea
parte de un spectacol de maşină. Confortul este principalul atu al
acestei maşini iar acest lucru este vizibil imediat din
interior.

Scaunele sunt foarte mari şi confortabile şi pentru locurile din
spate poţi opta pentru un pachet în valoare de 1.377 euro – „scaune
individuale spate VIP”, adică două locuri în fotolii pentru
persoanele care călătoresc în spate, reglabile electric. În plus,
există un buton care permite mutarea scaunului din dreapta faţă
înainte şi înapoi, dacă şeful din dreapta-spate vrea mai mult
spaţiu.

Nu prea este nevoie de acest „artificiu” pentru că oricum spaţiul
în C6 este uriaş. Mai ales în spate. Există şi un revers al
medaliei, scaunul şoferului nu poate fi mutat foarte mult către
spate şi am simţit totuşi nevoia de a avea mai mult spaţiu de
manevră în acest sens.

C6 nu este un Citroen cu volan cu butuc fix şi oricum
zvonurile spun că viitoarele modele ale mărcii vor renunţa
încet-încet la această soluţie. C3 şi DS3 sunt un bun exemplu în
acest sens. La fel, zvonurile nu anunţă un urmaş pentru C6, deci
fantoma va rămâne totuşi o…fantomă.

Nu există gadget-uri spectaculoase pe care să ţi le poţi cumpăra în
C6, în afară de un head-up display, dar acesta este totuşi o dotare
deja destul de obişnuită în clasele de lux.

Foarte enervante găsesc comutatoarele vechi pentru controlul
luminilor, geamurilor şi miliardele de butoane de pe consola
centrală. C6 costă totuşi de patru ori mai mult decât un C4 deci de
ce trebuie să aprind luminile de pe acelaşi comutator obosit de
trecerea anilor pe toate modelele Peugeot şi Citroen? Nu ştiu şi
sper totuşi să reinventeze C6 şi noua maşină să fie mult mai
premium.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide