Ford Focus ST facelift – Test în RO

Autor: Dragoş Băltăţeanu 30 sept. 2008 Test drive

Ford a păstrat propulsorul de origine Volvo cu cinci cilindri turbo de 2,5 litri. Este mare în comparație cu concurența, iar puterea dezvoltată se află în zona medie a compactelor hot: “doar” 225 CP. Deși toată puterea e livrată către puntea față, virarea indusă de cuplu la accelerații rămâne în limite normale. În nici un caz nu avem volanul smuls din mână ca la Mazda3 MPS sau Opel Astra OPC.

Ceea ce face diferența în raport cu concurența este cuplul motor. Cilindreea mare îi permite acestuia să afișeze un moment maxim de 320 Nm de la 1.600 până la 4.000 rpm. În asta stă deliciul acestui propulsor: are resurse nebănuite de cuplu practic în orice treaptă. Este ca o cutie automată. Pe un drum național șerpuit, e suficient să selectezi treapta a treia sau a patra.

Nu mai este nevoie să o schimbi nici măcar dacă efectuezi o depășire. În plus, sunetul emis de evacuarea dublă e divin: a fost un pic modificat față de al variantei fără facelift, noul ST fiind mai silențios în ture joase, însă când pedala de accelerație este apăsată, habitaclul se umple de un mârâit metalic.

În plus, pentru amatorii de rally, la eliberarea pedalei de accelerație după o repriză puternică, evacurarea emite sunetul specific unei împușcături. Din acest punct de vedere, ST-ul este mașina ideală pentru fanul WRC.

Dacă Megane R26 este hot-hatch-ul aproape perfect, Focus ST este cel mai fun dintre compactele de peste 200 CP. Suspensia e perfectă, iar ținuta de drum – peste a concurenței.

Încă nu a reușit nimeni să obțină compromisul reușit de Ford pe gama Focus. Suspensia independentă spate face încă o dată diferența. Pe viraje, ST-ul este un pic penalizat de motorul greu ce apasă pe puntea față. Pe ud, acest lucru se traduce printr-o tendință de subvirare destul de pronunțată, dar ESP-ul o corectează imediat.

Pe uscat însă, Focus ST este un deliciu. Orice viraj, orice linie dreaptă – vrei doar să mergi, să mergi cât mai mult. Însă curând va trebui să opreși la o benzinărie. Pentru că principalul mare defect al acestui model este consumul de carburant. Focus ST înghite multă benzină chiar și după standardele compactelor hatch.

În timpul testul noastru, am înregistrat o medie de 16 litri la 100 km, reușind să “rezolvăm” un rezervor de carburant într-o zi. Chiar și cifrele date de constructor reflectă această realitate: consum urban official de 13,8 l/100 km, mediu de 9,3 l/100 km. Capacitatea rezervorului este de 55 de litri.

Piața compactelor puternice este mai animată ca oricând. Aproape fiecare constructor important are un model “hot” în acest segment. Ba chiar au început să apară versiuni personalizate și ediții speciale.

Este cazul modelului Megane de la RenaultSport. După ce versiunea normală nu a întrunit cele mai bune critici, specialiștii francezi au lansat varianta R26 F1 Team. Folosind șasiul modelelor Megane de circuit și venind cu suspensii revizuite, R26 este considerat la această oră etalonul în lumea hot-hatch-urilor.

Însă concurența nu stă degeaba. Alternative există suficiente: Honda Civic Type-R, Mazda3 MPS, Subaru Impreza WRX, Volkswagen Golf GTI, Mitsubishi Lancer Ralliart, Ford Focus ST…

Acesta din urmă face și obiectul atenției noastre. Odată cu recentul facelift operat asupra gamei Focus, modelul ST nu putea trece neobservat. El a primit noul look al gamei cu blocuri optice noi, mai puține elemente țipătoare și aceeași culoare specială: electric orange!

La interior domină tema finisării în carbon. Plasticele din bord imită inserțiile de carbon. Planșa acestuia este nouă și a fost transplantată de la Focus facelift. Personal, îmi plăceau mai mult ceasurile de bord ale versiunii anterioare.

Erau mai simple și mai ușor de citit. Acum au fost introduse elemente din plastic argintiu și o grafică mai încărcată. Au dispărut și o mare parte dintre spațiile de depozitare de la interior. Nu mai ai unde să pui un telefon mobil, iar lăcașurile pentru băuturi nu sunt prea adânci. Însă avem scaune Recaro cu temă portocalie. Ți ce scaune!

Pe lângă faptul că oferă o susținere laterală demnă de un scaun sport adevărat, sunt și foarte confortabile. Au un singur minus. Ca la orice Focus, poziția de condus este prea înaltă.

Lângă schimbătorul de viteze găsim acum butonul Ford Power pentru modelele dotate cu cheie inteligentă. Acest buton pornește și oprește motorul. Spre deosebire de alte modele dotate cu starter, în cazul Ford trebuie să ții butonul apăsat până pornește motorul. Nu este suficient doar un impuls. Dar ce motor pornește atunci!

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide