Dacă pentru sălbăticie reţeta succesului ţi-era garantată cu unul dintre veteranii Jeep, poţi acum încerca să domini jungla urbană tot la volanul unui Jeep.

Jeep Patriot Jeep Patriot
Îmi este cam greu să îi reproduc tot numele – Jeep Patriot –, în mare parte pentru că în copilărie am învăţat că Jeep este sinonim cu Sfarmă-Piatră. Dar acum nu mai sînt copil, deşi mulţi îmi spun că da, şi nici Jeep nu îşi mai permite luxul de a produce doar trei modele. Cei de acolo susţin că numele maşinii spune totul, asociind Patriot cu atributele mîndru, autentic, plin de resurse şi hotărît.

Dar, dacă aduc într-o parcare, alături de Patriot, un Wrangler, un Grand Cherokee şi, de ce nu, un Commander, s-a cam terminat cu mîndria celui dintîi. Avînd la bază aceeaşi platformă ca Dodge Caliber, Patriot nu prea poate emite pretenţii la “guvernare” decît în segmentul compact. Sau eventual în segmentul SUV-urilor compacte, dacă luăm în calcul tracţiunea integrală permanentă şi posibilitatea blocării diferenţialului central care permite transmiterea cuplului motor în mod egal către cele două punţi.

Patriot poate fi mîndru doar cu fraţii mai mari. În ceea ce priveşte autenticitatea, aici trebuie să le dau dreptate americanilor. Patriot spune tuturor că este un Jeep, adică nu poate fi confundat. Partea frontală înglobează întreg pedigree-ul de design al mărcii de peste Ocean: faruri rotunde, tradiţionala grilă a radiatorului, capota uşor curbată în părţile laterale. Deşi pare cam intrat la apă, designul pătrăţos al caroseriei aduce aminte pe undeva de generaţiile vechi de Cherokee. Nu prea se integrează în linia maşinii spoilerele faţă/spate destul de proeminente, ducînd cu gîndul la un automobil care a trecut prin mîna unor tuneri.

Plin de resurse?!!??!?! În sensul clasic, o astfel de întrebare-răspuns nu-şi găseşte acoperire în cazul Jeep. Totuşi, aflat la volan şi rătăcind pe străzile Capitalei, am descoperit că resursele există, numai că ele pot fi descoperite şi apreciate de o cu totul altă categorie de clienţi, şi anume de tinerii dinamici şi nonconformişti. Jeep are o ţinută de drum ceva mai riguroasă decît Dodge Caliber, de la care împrumută partea tehnică, iar acest fapt se datorează tracţiunii integrale.

Sub capotă găsim acelaşi propulsor de 2 litri turbo diesel care dezvoltă 140 CP. Motorul îşi face mai puţin simţită prezenţa în habitaclu, contribuind la o stare de confort ceva mai accentuată. Propulsorul oferă reprize bune, deşi mai slabe decît ale unui Caliber. Am descoperit însă că, în cazul unor acceleraţii puternice la viteze reduse, puntea faţă nu mai manifestă tendinţa de a rupe aderenţa şi implicit de a necesita corecţii din volan ale traiectoriei. Interiorul este identic cu al unui Dodge Caliber, fiind personalizat de mici detalii marca Jeep.

Poziţia la volan este corectă, iar vizibilitatea în oglinzile laterale – bună, graţie dimensionării generoase a acestora. Unii ar putea să acuze o senzaţie de claustrofobie la interior, din cauza liniei înalte a geamurilor laterale, dar impresia de maşină militară cu “hublouri” compensează neajunsul. În schimb, din interior, forma colţuroasă a caroseriei şi spoilerele faţă/spate impun o perioadă de acomodare cu dimensiunile maşinii în cazul manevrelor în spaţii înguste. Volumul portbagajului este decent. Am fost cucerit de un detaliu pe care îl ştiam de la Caliber: boxele montate pe hayon pot fi folosite în cazul unei sesiuni de freestyle urban, pentru a colora atmosfera şi a o cataliza.

Jeep Patriot este un model care mizează pe cu totul alte valori atunci cînd vine vorba de apropierea de clienţi. La începutul testului nu îmi propusesem să mă împrietenesc cu acest model, mă interesa doar Wrangler. Uşor, am descoperit că pot convieţui şi cu Jeep. Nu m-a sedus, dar nici nu m-a dezamăgit. Din păcate, pentru a cuceri generaţia tînără, ar trebui să se mai lucreze puţin la preţ, pentru că este prohibitiv. Cu 24.000 de euro, întotdeauna voi alege un Wrangler, nu un Patriot.