Renault Captur – Crossoverul de success al francezilor – GALERIE FOTO

Autor: Vlad MIRONESCU 09 aug. 2018 Test drive

Este de ajuns să mergi o singură zi cu Renault Captur şi vei realiza de ce micul crossover domină piaţa europeană de ani buni.

Motorizările sunt suficient de puternice chiar din versiunea de bază, garda la sol de 17 centimetri transformă Captur într-un model polivalent, iar dotările disponibile sunt foarte variate.

Luminile de zi cu LED sunt prezente, iar ornamentele din aluminiu prezente în partea din faţă vin să simuleze litera C prezentă produsă de blocurile optice ale modelelor francezilor din game superioare. Protecţiile din plastic înconjoară maşina, regăsindu-se pe aripi, praguri şi spoilere. Renault Captur are un design corect, fără extravaganţe, dar nici nu trece neobservat, mai ales dacă este configurat în multiplele combinaţii de două culori puse la dispoziţie.

Garda la sol înaltă reprezintă un avantaj chiar şi în oraş, iar poziţia înaltă la volan şi parbrizul nu foarte înclinat asigură o vizibilitate bună, chiar dacă montantul A este destul de gros.

Interiorul a fost conceput punându-se latura practică pe primul loc, dar nici nu s-a făcut rabat la dotările de confort sau tehnologie. Volanul este multifuncţionat, scaunele pot fi încălzite, pornirea se face din buton, iar sertarul care ţine loc de torpedo este imens. Ecranul tactil R-Link de 7 inchi este lizibil şi bine poziţionat în vârful planşei de bord. În afară de sistemul audio, oferă navigaţie, conectarea telefonului prin Bluetooth, şi accesarea informaţiilor despre maşină. Este uşor de folosit şi oferă planşei de bord un aspect curat, fiind bine integral în partea superioară alături de comenzile climatizării. Chiar dacă există bine-cunoscuta telecomandă audio Renault în spatele volanului – foarte uşor de folosit, butonul de volum a rămas fizic.

Planşa de bord este de dimensiuni reduse, dar conţine exact ceea ce trebuie. În dreapta ecranului tactil găsim comenzile asistentului de parcare Easy Park şi două scurtături pentru sistemul de operare. Altfel, multiple spaţii de depozitare găsim în uşi, cotieră, chiar şi nişte chingi în spatele scaunelor din faţă pentru ancorarea unor produse, precum sticle de apă. Un detaliu practice: husele scaunelor sunt prevăzute cu fermoar, deci pot fi îndepărate pentru a fi curăţate. Portbagajul are 377 de litri, asemănător cu cel oferit de modelele hatchback, însă dacă ne gândim că acestea sunt în medie cu 20 de centimetric mai lungi, descoperăm că modelul Captur oferă o capacitate a portbagajului suprinzătoare.

Deasupra planşei de bord există un spaţiu suplimentar de depozitare, cu capac, în timp ce baza găzduieşte alte spaţii de depozitare, mufele USB şi Aux, precum şi slotul pentru card SD. Calitatea finisării este medie, însă plasticele folosite la interior sunt de calitate, iar ergonomia comenzilor este bună.

În consola dintre scaune găsim controllerul sistemului XMOD, care oferă un control al tracţiunii diferit în funcţie de mediul în care vă aflaţi.

Spaţiul interior este suficient pentru 4 sau 5 persoane, în funcţie de cât de comod vreţi să stea.

Propulsorul Tce de 120 de cai-putere este cel mai puternic din oferta francezilor şi asigură performanţe medii, dar suficiente. 10,9 secunde trec până la atingerea vitezei de 100 km/oră, în timp ce viteza maximă este de 192 km/oră. Cuplat la cutia automată cu 6 trepte, cu dublu ambreiaj, confortul la volan creşte considerabil.

Trenul de rulare este setat pentru confort şi absoarbe destul de bine denivelările şi gropile, iar asistenţii prezenţi la bord, precum sistemul de monitorizare al unghiului mort, sporesc calitatea calătoriei.

Verdict

Chiar dacă au trecut câţiva ani de la lansare, e uşor să-ţi dai seama de ce Captur se bucură de succes. Preţul de bază este relativ scăzut, iar cumpărătorul primeşte un crossover nu foarte mare, dar spaţios, cu un nivel bun de dotări de siguranţă şi asistenţă.

Fişa tehnică Renault Captur 120 Tce EDC

Motor L4

Supraalimentare turbo

Cilindree (cmc) 1197

Putere maximă (CP) 120

Cuplu maxim (Nm) 190

Viteză maximă (km/h) 192

Acceleraţie 0-100 km/h (s)10.9

Cutie de viteze automata cu dublu ambreiaj, 6 trepte

Transmisie fata

Dimensiuni

Lungime (mm) 4122

Lăţime (mm) 1778

Înălţime (mm) 1566

Ampartament (mm) 2606

Greutate (kg) 1270

Volum rezervor (litri) 45

Volum portbagaj (litri) 377

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide