Test cu un 4x4 la prima tinereţe a ta. Fanii Opel ştiu de ce

eXplicaţia unui X care a apărut din senin în denumirea maşinii

Test cu un 4x4 la prima tinereţe a ta. Fanii Opel ştiu de ce Test cu un 4x4 la prima tinereţe a ta. Fanii Opel ştiu de ce

Da, nimic nu este moca. Nici aerul. Te costă să-l respiri. Depăşim platitudinile aşa cum am depăşit preconcepţiile. O maşină normală, corectă, bună pentru că e nemţească, dar fără să ne dea un gol în stomac. Nu de la viteză, nu de la putere, ci de la emoţie. Asta aşteptăm când luăm o maşină. Să facem nişte sute de kilometri cu ea şi să rămânem cu o amintire. Ca o poză Polaroid pe care s-o punem pe frigider. Acum, azi, regretăm că nu am avut un Polaroid (vrei 500 de lei costă + hârtia impresionabilă) ca să-i facem lui Mokka X o poză şi s-o punem pe frigider ca wishful thinking – planul nostru la următoarea achiziţie de maşină.

Mokka X e maşina de care te îndrăgosteşti iremediabil. Nu de ea, de senzaţia de “casă”, de “acasă”. Ştii când te întorci de la serviciu şi vrei să te simţi bine în intimitatea de acasă, să dai pe un meci de’al Barcei sau la GOT şi să fie mediul perfect de relaxare. Aşa e Mokka X, înlocuitorul lui Mokka (fără X) apărut în 2012. X-ul vine de la pregătirea offroad pe care o caută toţi clienţii la miniSUV-uri sau la monovolume pentru inginerii şi exacţii din unii dintre noi.

De afară pare micuţă, nu ai zice că ai loc să te desfăşori în ea. Sigur că nu dai party înăuntru, dar lipsa de loc e ultimul lucru pe care i-l poţi reproşa acestei maşini. Portbagajul nu e cel mai mare, are numai 360 de litri, dar familia modernă – pe acolo îl vedem noi pe Mokka X poziţionat – nu e dintre cele care pleacă după ele cu toată casa în spate. O Mazda CX3, fix pe fix la dimensiuni (4.275 m) are un portbagaj de 350 de litri. Tot o japoneză aproapiată de dimensiunile astea e Mitsubishi ASX, cu 4.36 m lungime şi 416 litri în portbagaj (direct proporţional cu surplusul de centimetri). Asta înseamnă că Opel a scos cât de mult volum a putut din portbagaj.   

Spuneam de acel sentiment de intimitate şi credem că o mare parte din el vine când ai plecat de pe loc. Parcă am mai condus maşina asta. Totul pare atât de uşor, motorul face frumos, treptele curg uşor. Ok, este o maşină germană, astea ar trebui să vină de la sine. Dar când vei face un test cu Mokka X, o să înţelegi că e ceva dincolo de cuvinte care te atrage senzaţional la ea.

Am avut pe ea un motor diesel de 1.6 litri şi 135 de cai. Nu ne-am plâns o secundă, e silenţios în limitele unui diesel şi are un mare “păcat” – consumă puţin. Cutia cu cele 6 trepte nu te lasă niciodată. După 1.500 de turaţii începe să tragă bine de tot şi se duce, şi se duce şi n-ai treabă cu ea. Atenţie! Nu vorbim de o maşină sport, nu căutaţi kick-uri şi emetirale pentru cei din dreapta, nu va fi nevoie. Mokka X e Opel-ul cu care le transmiţi celor din maşină multă încredere, stabilitate şi 0 momente de panică. Se aşează frumos şi liniştitor la drum, nu troncăne violent la gropi, e genul care îşi face singură treaba. E una dintre acele maşini “atât” de echilibrate cu totul – de la prima vedere exterioară până te dai jos – încât ai impresia că sarcina producătorilor a fost să scoată un crossover ideal. Hai să spunem că un 95% le-a reuşit.

Despre dotări nu avem ce să comentăm. Dacă în 2017 găseşte cineva ceva care să-i lipsească de pe o maşină germană peste 12.000 de euro, înseamnă că vrea piele, aluminiu, carbon şi alcantara. În rest, nu prea îţi lipseşte nimic. Nici climă, nici Android sau iOS, nici ditamai display-ul pe care vezi de la 1 km distanţă.

Cea mai scumpă opţiune pe care am avut-o noi pe acest Opel Mokka X de test au fost farurile LED Matrix (~1.000 euro). Oferta noastră la test costă 25.500 de euro şi cu promoţie ajunge la 22.700 de euro. Mokka X de bază (echiparea Selection care are o groază de bunătăţi pe care le-am avut şi noi) plecaă de la 15.700 de euro – 1.6 litri, 115 cai benzină, 4x2.

Cui recomandăm această maşină? 5 steluţe pline ochi pentru familiile cu un copil (pentru 2 e Crossland-ul).

OPEL MOKKA X TEST (GALERIE FOTO ŞI FIŞE DOTĂRI ŞI PREŢURI)