TEST în România: Volvo XC90 D5 2015. Elliphant

Autor: Adrian Mihălţianu 28 iul. 2015 Test drive

Mai poţi inova oare în hip-hop, printre zecile de trupe care se înghesuie să-şi etaleze valoarea şi să-şi blesteme duşmanii în toate limbile pământului? Mai poţi, iar Elliphant e o dovadă că Suedia nu e doar patria din care ne vine mobila scumpă din materiale ieftine cu design simplu şi plăcut, sau chifteluţele asociate, ci şi o zonă în care se inovează constant, da, chiar şi în hip-hop. Chestie valabilă şi în zona auto, acolo unde Suedia ţine să demonstreze cu încăpăţânare că poate produce maşini premium. 

Traseul de test a inclus patru traversări de Bucureşti la ore de vârf, pe caniculă, şi un drum la munte, lângă Comarnic

XC90 nu are o misiune uşoară, ba chiar deloc. Dacă în trecut avea un avans considerabil în privinţa tehnologiilor de siguranţă, azi acest diferenţiator continuă să existe, dar e mult diminuat faţă de concurenţii săi germani. În plus, în timp ce germanii lucrează global, Volvo rămâne un brand pentru care piaţa europeană contează foarte mult, este vitală chiar. În viitor, piaţa chineză va fi din ce în ce mai importantă, însă deocamdată vorbim de o marcă europeană, cu maşini europene şi calitate europeană la cel mai înalt nivel.

E asta de ajuns? Vă invit să citiţi materialul despre dotările şi noutăţile aduse de Volvo XC90, apoi să urmăriţi materialul video, dar şi cele 10 puncte demne de reţinut de după el.

1. Cui i se adresează Volvo XC90?

Celor care vor un SUV de familie de mari dimensiuni, cu până la 7 locuri, dar care vor mai presus de toate trei lucruri: siguranţă, confort pentru familie şi tehnologie multimedia de ultimă generaţie. Excelează în toate aceste aspecte.

2. Cui nu i se adresează Volvo XC90?

Nu se adresează celor care vor mai presus de toate sportivitate, pentru că maşina e foarte grea (2 tone), nu are un tren de rulare pregătit pentru condus sportiv şi nici transmisii care să susţină un astfel de şofat. Să fiu bine înţeles: are motoare puternice şi foarte puternice, care îşi vor face treaba cu brio în orice situaţie, reprizele de depăşiri sunt scurte, atâta doar că nu va putea ţine pasul cu sportivele germane atuci când apar virajele şi manevrele din scurt, da?

3. Ce-l diferenţiază faţă de competitorii premium germani?

Confortul este superior celui oferit de BMW şi Audi şi se bate de la egal la egal cu Mercedes-Benz. Soluţiile practice pentru interior sunt excepţionale. Spaţiul în spate este uriaş iar spaţiul pentru bagaje rămâne decent chiar şi cu ultimele scaune ridicate. Atmosfera de la bord e extrem de relaxantă, luminoasă, specifică unei familii, iar nu unei maşini business în care îţi mai transporţi din când în când şi copiii. Pe scurt, e cel mai bine pregătit SUV pentru familii din segmentul premium.

În minus, are un consum real măricel de carburant faţă de competitorii săi (8.1 l/100 km în testul nostru în care l-am condus relaxat şi fără exagerări, departe de cei 5.8 litri anunţaţi de producător), nu are acelaşi nerv când e călcat pe coadă şi… cam atât.

Pare relativ compact din poze, dar nu e. E imens.

4. Care ar fi cel mai bun, dar şi cel mai rău lucru cu privire la ţinuta de drum?

Cel mai bun e faptul că nu mai are ruliu supărător: manevrele de intrare şi ieşire din viraj sunt exacte şi simple, iar trenul de rulare se mulează perfect pe orice suprafaţă, fără ca maşina să joace sub tine, fapt care-ţi va oferi senzaţia unui control suprem.

Cel mai rău e faptul că transmisia automată nu e pe măsura motorului şi reacţionează cam lent. De aici şi handicapul privitor la sportivitate despre care am menţionat mai sus – nu vei face slalom cu maşina asta prin trafic sau pe serpentine aşa cum ai face cu un X5 sau un GLE (dar nici nu s-au gândit suedezii că ai vrea să fii atât de iresponsabil, nu? :)).

5. Ce ţi-a plăcut cel mai mult, şi ce te-a enervat cel mai mult la această maşină?

Greu de spus că m-a enervat ceva, pentru că maşina asta te face să fii zen. Dezamăgit un pic de transmisia automată şi atât, dar în limite rezonabile.

Cel mai mult mi-a plăcut modul în care te simţi la volan: eşti la cârma unei nave extrem de avansate tehnologic, iar tu ştii asta. Şi îţi place.

Acestea fiind spuse, în pagina a doua examinez în detaliu cele trei atuuri ale sale, pe care te invit să le citeşti.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide