Citroen C4 Picasso - test

Sincer, am fost uşor contrariat: un alt Citroen C4 Picasso?

Citroen C4 Picasso - test Citroen C4 Picasso - test
Abia testasem noul Citroen C4 Picasso cu 7 locuri în România, cînd am fost invitat în Spania pentru a-l proba pe noul C4 Picasso. La început am crezut că francezii funcţionează în “buclă”, însă, după ce am văzut imaginile cu maşina, am realizat că aveam de-a face cu un produs nou. Toate bune şi frumoase, dar de ce o maşină nouă pentru 5 locuri? Să fi descoperit cei de la Citroen că versiunea cu 7 locuri nu are atîta sex-appeal cît ar dori ei? Personal, eram muncit de o singură curiozitate: să aflu dacă inginerii au găsit o soluţie pentru designul inferior al bordului, ca să pot frîna în siguranţă. Voi relata epopeea Citroen C4 Picasso începînd de la momentul zero: conferinţa de presă.

S-au perindat pe la pupitru diverse personaje, care ne-au povestit că acum există o întreagă familie Picasso (bunic, nepot, fiu – un veritabil arbore genealogic). Apropo, Xsara Picasso se va mai fabrica pînă în 2010. Totul a devenit extrem de interesant atunci cînd o persoană din staff-ul Citroen a început să înşire lista de opţionale care pot fi comandate pentru noul Picasso cu cinci locuri. La un moment dat, aveam impresia că mă aflu la prezentarea oficială a unei noi generaţii S Klasse de la Mercedes. Am zîmbit uşor maliţios, gîndindu-mă că a doua zi oricum urma să descopăr de ce este în stare agregatul. Imediat după conferinţă, am dorit să verific dacă pot frîna în siguranţă. Ei, bine, am descoperit că nu pot face acest lucru. Aceeaşi poveste: piciorul agaţă o cutie amplasată deasupra pedalei de frînă.

Am raportat mai departe şi am descoperit că şi francezii se pot îngălbeni instantaneu. Problema este generată de coloana de direcţie, a cărei casetă masivă este poziţionată deasupra pedalierului. Trecînd peste acest mic mare detaliu, să vedem dacă 5 locuri sunt mai bune decît 7. În primul rînd designul este unitar, pot vorbi despre o maşină care îmi place. Nu mai există ruptura de la Grand Picasso, totul este fluid acum, caroseria maşinii putînd fi rezumată la o singură linie, care pleacă de undeva de la baza spoilerului faţă şi se termină la baza celui din spate. Partea frontală a rămas neschimbată, dar în spate s-a renunţat la stopurile verticale pentru unele cu un design clasic, care îmbracă şi lateralul caroseriei. Interiorul nu aduce nimic nou faţă de al versiunii cu 7 locuri – sau poate că da: două locuri mai puţin. În condiţiile în care ampatamentul a rămas neschimbat (2.728 mm), parcă există o impresie mai pregnantă de spaţiu, cel puţin în cazul locurilor spate. Dacă adăugăm şi opţiunea plafonului din sticlă, senzaţia pe care începi să o ai este că te afli într-un glob transparent, suprafaţa vitrată în acest caz ajungînd la 6,2 metri pătraţi.

Viaţa la bord poate fi extrem de plăcută, dar costă, C4 Picasso putînd fi echipat opţional cu DVD player şi ecrane generoase, montate în spătarele scaunelor faţă. Se poate opta pentru un sistem audio Philips de 350 waţi, pentru lămpi de citit amplasate în spătarele scaunelor faţă şi pentru alte gadgeturi simpatice. Din start, se anihilează orice intenţie sportivă: scaune confortabile şi generoase dar fără o susţinere laterală prea grozavă, poziţie la volan uşor înaltă. O altă opţiune utilă este suspensia spate pneumatică. Aceasta variază înălţimea planului portbagajului de la 48 cm pînă la 62 cm, putînd fi controlată şi de la un buton din portbagaj, fapt ce facilitează încărcarea/descărcarea unor obiecte voluminoase. Tot în portbagajul generos, de 500 de litri, veţi mai găsi, în funcţie de echipare, şi o lanternă ori o geantă frigorifică.

Revenind la testul din Spania, am condus C4 Picasso în două versiuni de motorizare: 1.6 HDi şi 2.0 HDi, ambele dotate cu o cutie de viteze automată cu 6 trepte – de fapt o cutie mecanică comandată electronic. În cazul versiunilor automate, veţi descoperi un mic beţişor care răsare în partea dreaptă sus a butucului fix al coloanei de direcţie şi care se doreşte selectorul cutiei automate. Nu am înţeles de ce a trebuit instalat tocmai acolo, fiind uşor nepractic. Despre estetică nu mai vorbesc.

Propulsorul de 2 litri dezvoltă 138 CP la 4.000 rpm şi 340 Nm la 2.000 rpm. Un motor agreabil, care îţi dă senzaţia unei rezerve de putere suficiente. În plus, în cazul lui, cutia mecanică pilotată electronic schimbă extrem de bine. La versiunea cu propulsor 1.6 Hdi, am avut impresia că este o altă cutie. Schimbări extrem de lente, care conduc la un anume disconfort la volan în cazul abordării unui stil de conducere ceva mai alert. Ruliu pe viraje există şi este firesc în cazul unui astfel de model, iar direcţia e una corectă. C4 Picasso este ideal ca maşină de familie şi reprezintă recomandarea ProMotor în cazul în care cineva ar sta pe gînduri, ezitînd între versiunea cu 7 locuri sau cea cu 5 locuri. Grand Picasso s-ar putea să aibă viaţă grea cu “frăţiorul mai mic”.