Exclusiv  Exclusivitate naţională - Test cu BMW 750i xDrive

Pentru prima oară în istorie, BMW oferă posibilitatea achiziţionării unui Seria 7 echipat cu tracţiune integrală. Vă prezentăm primul test, în exclusivitate naţională, cu BMW 750i xDrive.

Exclusivitate naţională - Test cu BMW 750i xDrive Exclusivitate naţională - Test cu BMW 750i xDrive

Lumea se teme de schimbare. Poate de aceea avem acelaşi Preşedinte. Poate de aceea unii încă merg în vacanţă la Mamaia. De aceea BMW a revenit la formele liniştite, la modele care seamănă între ele şi care împart mai multe lucruri decât nişte butoane prin interior.

Fosta generaţie de BMW Seria 7 a fost un şoc pentru toată lumea, dar până la urmă s-a vândut foarte bine. Gurile cele mai critice au ţipat şi au tot ţipat şi Chris Bangle a trebuit să se supună şi să accepte facelift-ul generaţiei a patra, un facelift care, sincer, seamănă destul de mult cu această a cincea generaţie.Care, arată destul de bine. În universul BMW, pentru că sunt foarte mulţi care spun că noul 7 nu este nici pe departe atât de reuşit cum ar trebui.

Personal, cred că maşinile sunt supuse serios subiectivismului, mai ales atunci când vine vorba de achiziţionare. Deci, la fel ca în cazul generaţiei trecute, unii vor cumpăra maşina asta pentru că le place, unii nu o vor cumpăra pentru că urăsc felul în care arată, iar cei din a treia categorie o vor cumpăra pentru cum se conduce.

Formele noului 7 sunt foarte liniştite, dar parcă mult prea sobre. În plus, toate BMW-urile încep acum să arate la fel. Sunt gata să pariez bani buni că sunt foarte puţini cei care vor fi capabili să diferenţieze de la distanţă noul Seria 5 de un 7. Şi un Seria 3 de un Seria 5. Îi rog pe cei care vor critica acest lucru să se uite înapoi la vremurile în care îl criticau pe Bangle. Aţi vrut design mai liniştit, poftiţi, acum, design aproape bătrânesc. Pentru toată gama.

Interiorul are aceeaşi poveste. Sobru, ergonomic, foarte bine finisat, cu foarte puţine lucruri de criticat. Dar... Mergeţi într-un A8 nou. Sau în XJ. Fiecare dintre acestea are o poveste aparte, acel ceva special care se potriveşte perfect maşinii. Interiorul lui Seria 7, însă, pare că deja este vechi.

Deşi maşina este pe piaţă de mai puţin de doi ani. În plus, nu mi se pare normal să cheltuiesc peste 100.000 de euro pentru un Seria 7 şi să am acelaşi interior, identic, cu cel al maşinii unui client care cheltuieşte cu 25.000 de euro mai puţin pe un Seria 5. Sau, haideţi să privim lucrurile invers.

Pentru ce să cheltuiesc 25.000 de euro în plus pentru un 7, când pot să îmi cumpăr un Seria 5 cu aceeaşi platformă, aceleaşi delicii tehnice şi... acelaşi interior?! De exemplu - 530d, preţ de pornire 50.099 euro cu TVA. 730d, preţ de pornire euro, cu TVA - 75.565. Iar pentru cele două motorizări enumerate aici, cele mai importante dotări tehnice ale modelelor, care practic pot face diferenţa, dinamic vorbind, faţă de un A6, un A8, un E sau un S-Klasse, nu sunt standard. Iar preţurile sunt similare.

La Seria 5, Adaptive Drive poate fi comandat doar împreună cu controlul electronic al amortizoarelor şi Dynamic Drive, toate însumând 4.300 euro. Iar direcţia Integral Active Steering mai costă şi ea, în plus, 1.750 euro. Comparativ, aceeaşi direcţie costă la Seria 7 - 1.950 euro.

Concluzia este una singură. Cine vrea acum un Seria 7, trebuie să plătească mai mult doar pentru că va cumpăra un Seria 7. Nicidecum pentru că maşina este mai avansată tehnologic decât un Seria 5. Sunt practic identice, tehnic vorbind.

Revenind la 750i xDrive, sunt şi lucruri plăcute în interior. Schimbătorul de viteze merită menţionat, deoarece face toţi banii datorită designului şi, evident, poziţia la volan, ajutată de reglajele ultra-complexe ale scaunului.

Aş putea spune că BMW a inventat poziţia la volan perfectă şi, din fericire, toţi constructorii de calibru oferă acum ceva similar. Iar la capitolul scaune "sport", BMW rămâne în continuare lider. Susţinerea laterală toracică şi a coapselor este perfectă, iar ergonomia este şi ea foarte bună. Totul este la îndemână.

Sunt curios însă cum va îmbunătăţi BMW calitatea materialelor interioare după ce noul A8 va începe să se vândă serios şi Mercedes va arunca pe piaţă noul S-Klasse, anunţat pentru 2012 ca fiind un mini-Maybach în toată regula.

Citeşte mai departe în pagina următoare »