Opel Movano

Autor: Constantin Ciobanu 26 mart. 2010 Test in premiera

Cea mai mare sigla OpelOpel a pornit de la zero cu
noul Movano. Au lasat tot ce reprezenta vechiul
model şi au reinventat utilitara pentru a corespunde cât mai multor
cerinţe. Din punct de vedere al designului evident că lucrurile sunt destul de
simple. Totuşi s-a urmărit alinierea modelului la noua
imagine Opel
. Şi putem identifica uşor detalii precum
grila frontală trapezoidală, ornamentul cromat
orizontal care include şi sigla.

Apropo, pe Movano găsiţi cea mai mare siglă
Opel
. Designerii au mai urmărit trasmiterea ideii de
robusteţe prin masivitatea unor elemente cum ar fi braţele de
prindere a oglinzilor retrovizoare. Opel a acordat o atenţie
deosebită şi cabinei care acum este cu 5,7 cm mai
lungă
decât la modelul vechi. Prin urmare din start vorbim
despre un confort crescut, de un spaţiu mai generos.

Interior primitorApoi împreună cu actualii şi potenţialii
clienţi au încercat să identifice hibele habitaclului vechiului
model pentru a le elimina la noua generaţie. În primul rând au
crescut spaţiile de depozitare. Au fost diversificate aceste spaţii
şi le-au amplasat extrem de judicios în jurul postului de
conducere. S-a ameliorat şi poziţia la volan prin înclinarea
coloanei de direcţie, rezultând o poziţie ce aminteşte de cea
dintr-un automobil.

De asemenea gama de accesorii standard sau opţionale a fost
diversificată. Se poate comanda navigaţie, conectivitate
bluetooth, USB
. Standard Movano vine echipat cu
ABS şi EBD – distribuţia forţei de frânare.
ESP-ul este echipare standard în cazul versiunilor cu
tracţiune spate
. Tot în dotarea standard vine şi airbag
pentru şofer. Opţional pot fi comandate airbaguri laterale sau
faruri cu funcţia „cornering light”.

Cabina este într-adevăr un loc plăcut, şi cu o vizibilitate
extrem de bună.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide