Peugeot 207 CC este, faţă de predecesorul său, un produs mai matur, mai masculin. Locul pisicuţei a fost luat de un tînăr leu.

Atacarea unei nişe de piaţă reprezintă un act de curaj, iar capitalizarea acesteia e foarte grea. De aceea, de cele mai multe ori, modele poziţionate astfel devin vectori de imagine care, dacă reuşesc să atingă o balanţă neutră în vînzări, se consideră că totul este OK.

Coupe-cabrioletul a renăscut din cenuşă odată cu primul Mercedes SLK. Anii au trecut şi lumea tinde să asocieze începutul erei CC cu roadsterul germanilor, dar creditul nu le aparţine. După o serie de cinci modele cabrio lansate în anii ’20, Peugeot a surprins, în deceniul următor, lumea cu modelul 401 – primul coupe-cabriolet adevărat. Au urmat 601 şi 402, după care francezii au uitat cu desăvîrşire de aceste variante de caroserie.

Meritul nemţilor este că au readus în actualitat e problema şi, din cîte ştiu, au făcut-o într-un mod profitabil. Aflat la a doua generaţie, SLK este mai bun ca oricînd şi aduce bani frumoşi în vistieria din Stuttgart. Ar fi fost păcat ca francezii să rămînă pe dinafara unui joc pe care l-au inventat, iar răspunsul a fost 206 CC. Unii vor sări repede să-l discrediteze, din motive mai mult sau mai puţin întemeiate, dar nimeni n-ar trebui să uite că 206 a fost primul CC oferit la un preţ rezonabil. Şi ca să nu se creadă că spun vorbe-n vînt: cu peste 360.000 de unităţi comercializate, 206 CC este cel mai vîndut coupe-cabriolet din istorie. Iată că francezii au avut curaj şi au ştiut şi să scoată bani. Însă urmau să facă acum cel de-al doilea pas pe o piaţă deja aglomerată.

La conferinţa de presă am aflat că publicul feminin a reprezentat marea majoritate a cumpărătorilor de 206 CC. Nici nu mă aşteptam să fie altfel, mai ales gîndindu-mă la liniile care urlă a estrogen. Însă dacă tot încerci să te adresezi maselor, nu poţi să nu te străduieşti să acoperi toate gusturile, iar în acest sens 207 CC a trecut printr-o cură de “masculinizare”, cred eu binevenită.

Estetica este împărţită frăţeşte cu 207-le în cinci uşi, însă fără ca maşina să pară că a tras mult aer în piept, doar-doar o va confunda cineva cu un 307. Cum are aceeaşi platformă ca modelul de clasă mică, doar dimensiunile sporind faţă de cele ale lui 206 CC, “obezitatea” hatch-back-ului nu se vede.

Dacă las “rînjetul” specific deoparte, turul vizual este deschis de botul a la monopost (o privire nostalgică spre trecut?), pe care tronează sigla imensă, şi este continuat de farurile enorme, cocoţate pe capotă şi aripi. Urmează montanţii, înclinaţi puternic, pentru a se obţine o linie generală care curge armonios. Spatele este mai simplu decît te-ai aştepta (nu mai există striaţiile de pe capacul portbagajului, de exemplu), dar vei recunoaşte fără probleme maşina şi din acest unghi. Imensa grilă îi face mai mult rău decît bine lui 207, dar exprimă perfect pofta de viaţă pe care o poate produce condusul unui cabriolet. În acelaşi timp, conferă maşinii destulă agresivitate ca să fii respectat în trafic fără a trebui să apelezi la muşchi, arme albe sau manevre de “adevărat”, în timp ce statutul de maşină de femei, cum spuneam, aparţine trecutului.

Interiorul, la rîndu-i, este mai degrabă o evoluţie. Instrumentarul e un pic mai rafinat ca la hatch (au apărut mai multe accente metalice), dar unele componente, cum ar fi blocul climatizării, au migrat fără retuş către CC. Calitatea este cea care impresionează, mai ales dacă ne raportăm la vechiul model. Plasticele sînt arătoase şi plăcute la pipăit, îmbinările nu lasă loc de cîrcoteli, iar rigiditatea excelentă a caroseriei nu tolerează “greierii de torpedou”. Spaţiul pe locurile din faţă este bun, iar poziţia la volan e corectă, în ciuda faptului că montanţii arcuiţi arată bizar la prima vedere. Locurile de pe banchetă sînt, bineînţeles, o glumă, dar surprinde plăcut volumul portbagajului (145 litri cabrio/370 litri coupe).


Citeşte mai departe în pagina următoare »