Porsche Panamera - test in RO

Cel mai aşteptat Porsche al ultimilor ani a ajuns în cele din urmă în redacţia ProMotor. Iată primul test în România, în premieră naţională.

Porsche Panamera - test in RO Porsche Panamera - test in RO

Poziţia de conducere este foarte joasă, exact cum trebuie. Maşina pe care am condus-o era un "S" în echipare de bază, dar vă sfătuiesc să cheltuiţi serios pe opţionale dacă vreţi să aveţi o Panamera aşa cum trebuie. Scaunele standard sunt confortabile, dar cele sport vor oferi mult mai mult din sportivitatea de care ai nevoie într-o astfel de maşină.

Finisajele şi calitatea materialelor sunt foarte bune, deşi mai multă piele în anumite locuri nu ar fi stricat nimănui. Ca în orice Porsche, găseşti în continuare destul de mult plastic, iar asta s-ar putea să-i deranjeze pe clienţii care cumpără maşina în locul unui S-Klasse.

Există desigur şi lucruri pe care le vei iubi la interiorul lui Panamera. Designul bordului este genial, iar consola centrală poate fi descrisă cu un singur cuvânt - spectacol. Schimbătorul scurt este foarte la îndemână şi poziţionarea sa aminteşte de Carrera GT.

Tabloul de bord este atât de "Porsche", încât tot ce te va enerva la maşina asta va fi dat uitării când vei vedea turometrul amplasat central şi display-ul din al treilea ceas din dreapta, display care afişează în high-quality tot ce ai tu nevoie să ştii. Toate informaţiile sunt prezentate aici şi puteau chiar să renunţe la display-ul central, ale cărui comenzi sunt cam greoaie şi sistemul are cam multe butoane într-o lume plină de iDrive sau MMI.

Vei uita totul când vei porni maşina. Cheia are forma unei Panamera şi, evident, se introduce într-un slot din stânga volanului. Motorul V8 al lui Panamera S se trezeşte la viaţă cu un sunet atât de plăcut, încât abia aştepţi să fugi cu maşina asta cât mai departe. 400 CP, 500 Nm, 5,4 secunde, 283 km/h şi 1.875 kg sunt cifrele pe care trebuie să le reţii despre Panamera.

Şi faptul că acesta este cel mai confortabil Porsche construit vreodată. Şi aici revin şi spun că îmi pare extrem de bine că am condus maşina asta în România. Pe drumurile noastre, pline de gropi şi denivelări, mici, medii, cum vreţi voi, pe modul confort al suspensiei electronice, Panamera este o revelaţie.

O revelaţie faţă de orice alt Porsche, pentru că este foarte docilă, plăcută la conducere şi foarte confortabilă. În plus, antifonarea este foarte bună, amortizarea fiind foarte silenţioasă. Vorbesc despre confort, pentru că Panamera trebuie să fie şi o limuzină, nu doar o maşină sport. Şi, din fericire, la capitolul "limo", cel mai mare Porsche primeşte 10 puncte din 10.

La o simplă apăsare de buton "Sport", maşina se schimbă complet. Dacă în mod normal nici nu simţi că are transmisie, pentru că PDK se comportă impecabil, schimbă treptele foarte rapid şi lin şi astfel maşina rulează foarte rafinat, pe modul Sport, amortizoarele şi direcţia se întăresc, motorul stă mai mult timp turat după ridicarea piciorului de pe acceleraţie şi evacuarea sună mult mai grav.

Ai parte astfel de cealaltă faţă a lui Panamera: este acea faţă care te face să zâmbeşti tâmp, pentru că maşina asta este foarte rapidă, foarte manevrabilă şi extrem de comunicativă cu şoferul. Direcţia este extrem de precisă şi uiţi imediat că te afli într-o maşină atât de lungă şi, totuşi, destul de grea. Comparativ cu fraţii din gamă, Panamera este mult mai plăcută la conducere sportivă decât un Cayenne şi evident nu atât de incisivă precum un 911.

Şi, astfel, Panamera este, în cele din urmă, un produs care a reuşit ce şi-a propus. Este la fel de confortabilă ca un Serie 7, şi la nevoie, la fel de agilă ca un M5. Rămâne acum doar să vedem câţi dintre clienţii de astfel de maşini vor dori cu adevărat în garaj ceva atât de excentric cum este Panamera.