Marca spaniolă se ghidează după principiul auto emocion, care ar trebui să se aplice şi în cazul monovolumului Altea XL.

Walter de Silva şi VW au încercat să facă din SEAT o marcă realmente sportivă. Premisele erau bune: celebrul designer atrăsese atenţia desenînd Alfa 147, în timp ce germanii dispuneau, în teorie cel puţin, de know-how-ul necesar pentru a pune la punct o platformă tehnică de zile mari.

Cu toate acestea, marile ambiţii nu s-au prea confirmat, aproape toate modelele noi lovindu-se de tot fel de obiecţii venite din partea presei şi a clientelei. Criticată a fost şi alegerea unei identităţi mult prea unitare, practic toate SEAT-urile fiind la fel.

Nimic diferit în cazul lui XL, care, pînă la stîlpul B, este leit Altea. Diferenţa majoră constă în cei 18,7 cm în plus, care permit ca bancheta să devină culisantă (pe o distanţă de 2 cm), iar portbagajul să se mărească. În acest fel, pe cînd fratele mai mic oferă 409 litri, XL depăşeşte bariera psihologică a celor 500 de litri (532 mai exact). Familiile numeroase vor fi, deci, mulţumite, iar ibericii se grăbesc să declare că produsul lor are cel mai mare habitaclu din clasă. Aici lucrurile devin un pic confuze, pentru că, oficial, XL nu este nici un monovolum, nici un combi veritabil. Deci de care clasă se vorbeşte? Varianta agreată pînă la urmă este “mai spre combi”…

Vorbeam de asemănările vizuale, dar există şi diferenţe. Întreg spatele este nou, cu o suprafaţă vitrată net mai mare, iar stopurile “muşcă” adînc din hayon, ceea ce nu se întîmpla pînă acum. Acestea din urmă amintesc de stopurile de pe primul Leon.

Interiorul este realmente mare, dar cam sumbru din cauza paletei de culori. Scaunele faţă sînt absolut fabuloase şi cu adevărat sportive; la fel şi volanul gros, îmbrăcat în piele. În continuare, însă, materialele sînt tari (unele chiar ieftine), iar consola centrală e la fel de neergonomică.

Fabulos se comportă însă cutia DSG, care schimbă ca nici o cutie pe care am văzut-o pînă acum. Face echipă excelentă cu TDI-ul de 2 litri şi 140 CP, XL fiind dinamic, în ciuda unor suspensii mai moi decît ale Altea. XL nu este deloc o opţiune rea, deşi, în acest caz, cutia DSG îţi fură de fapt ochii.