Skoda Octavia RS TDI DSG Combi – versiunea facelift

Autor: Oraan Mărculescu 31 aug. 2009 Test in premiera

Octavia RS - discretieVersiunea Skoda Octavia facelift nu a adus modificări notabile, doar partea frontală, cu farurile desenate mai elegant, fiind de natură să îţi spună că e o maşină îmbunătăţită. În ce priveşte versiunea Combi, aproape oricine se gândeşte automat la caracter practic şi un raport bun preţ/spaţiu.

Şi totuşi, această versiune are şi ea dreptul la indicativul RS, unde "S" are legătură cu sportivitatea. Şi aici încep discrepanţele din cazul maşinii testate, Skoda Octavia RS TDI DSG Combi.

După ce ai mers cu RS-uri veritabile, cum ar fi bestialul Ford Focus RS sau bomba Renault Clio RS, sportivul din tine rămâne cam fără cuvinte atunci când dă cu ochii de un combi negru şi foarte cuminte.

Caracter pragmatic evidentO maşină de familie, în cazul căreia trebuie să faci eforturi pentru a descoperi tuşele de sportivitate: logo-ul RS de pe grila faţă şi de pe hayon, evacuarea dublă cromată, etrierele roşii de frână, spoilerul cu grilă împletită şi jante de 18".

Octavia RS Combi este clar o maşină care nu îţi spune răspicat că are valenţe sportive la prima privire. Cu alte cuvinte, am putea spune că este o sportivă prea discretă, foarte apropiată de banalitate. Lucru de care putem "învinui" şi versiunea Octavia RS dinaintea faceliftului.

Interior luxos, nu sportivLa interior, Octavia RS nu te va dezamăgi… dacă eşti amator de multe dotări de confort. Ambianţa sportivă este aproape inexistentă, în ciuda faptului că cehii încearcă să îţi îmbuneze spiritul sportiv cu logo-ul RS plasat pe tapiţeria scaunelor, pe volan şi pe praguri sau cu inserţiile de aluminiu.

Scaunele sunt profilate normal, dar nu te simţi nicidecum ca într-o maşină sportivă, ci doar îţi dau impresia că poţi fi dinamic. Volanul nu pare, dar are o priză destul de bună, păcat că diametrul e cam mare pentru o utilizare sportivă.

Vreţi cumva să mai vorbim despre spaţiul de pe banchetă sau despre cât de generos este portbagajul de 580 de litri? Ştiu că nu sunt lucruri primordiale la o sportivă… dar uite că există şi clienţi care nu vor să facă rabat de la aceste lucruri. Altfel Skoda nu ar mai fi construit această maşină.

Să-i dăm bice, aşadar. Însă pregătiţi-vă pentru o surpriză auditivă.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide