Ssangyong înseamnă în coreeană, într-o traducere aproximativă, dragon. Subspecia Rexton a primit un facelift consistent.

Ssangyong Rexton Ssangyong Rexton

Este foarte uşor, mai ales cînd n-ai chef, să scrii un articol despre orice Ssangyong. E uşor pentru că te legi instant de estetica vădit controversată şi textul curge fără probleme. Cu toate acestea, despre Rexton n-ai de ce să scrii aşa. În primul rînd, a fost dintotdeauna cel mai reuşit model al producătorului coreean, iar în al doilea rînd, capacităţile off-road îl recomandau tuturor celor care aveau nevoie, în mod real, de aşa ceva.

Din păcate, însă, coreenii s-au luat după acele trenduri care zic că trebuie să ai un 4x4 în gamă şi că acesta trebuie să fie pe înţelesul tuturor. Adică aruncă repede reductorul ăla şi fă tracţiunea permanentă, că doar nu vrei să o zăpăceşti prea tare pe Anda Adam, nu-i aşa?

OK, lumea auto modernă este ticsită cu astfel de exemple şi, pînă la urmă, dă-i poporului ce vrea, că altfel n-ai şanse. Ce nu înţeleg, însă, este dorinţa arzătoare a coreenilor de a strica exteriorul, care era foarte bun.

Vechiul model avea o privire răutăcioasă (faruri ascuţite, ce urcau mult pe aripi) şi un zîmbet feroce, dat de grila frontală imensă, care se întindea pe întreaga lăţime a maşinii. În plus, semnalizatoarele făceau echipă cu farurile de ceaţă, în blocuri optice separate, ce închideau bine volumele oarecum haotice.

Noul model afişează o “privire” uşor mirată, de urs metrosexual (deci total nonviolent, dragă!) trezit din hibernare la mijloc de decembrie. Se fac responsabile pentru asta farurile enorme, care nu mai sînt ascuţite, ci rotunjite. Pe lîngă acestea, cele de ceaţă (de acum rotunde) arată meschin, iar grila Mercedes este de-a dreptul comică. Pe vremuri, ea era măcar o interpretare a celei germane, nu o preluare aproape fără modificări. De ce, domnilor, de ce? Or fi avînd japonezii o cultură de copiat, dar nu începeţi cu harakiri-ul…

Motorizarea de 2,7 litri dezvoltă, de acum, 186 CP şi 402 Nm. S-a renunţat la tracţiunea integrală nepermanentă în favoarea uneia permanente, ce distribuie cuplul după schema 40%/60% (faţă/spate). Cutia automată mai mult încurcă motorul, puternic dar zgomotos, în timp ce masa mare şi suspensia prost setată afectează grav dinamica.