După două zile la volanul noului Avensis prin şi în jurului oraşului Milano, am reuşit să înţeleg de ce oficialii Toyota au ales să poziţioneze acest model undeva în vârful segmentului D.
Toyota Avensis - Test in Italia
Înăuntru mi-a plăcut foarte mult senzaţia de soliditate, unde calitatea materialelor este mult peste cea a modelului anterior şi unde totul este pus la punct cu o foarte mare precizie japoneză.
Consola centrală vine “îmbrăcată” într-un material foarte interesant poreclit Takesumi, care prezintă o textură obţinută dintr-un mix vizual de cărbune şi lemn. Mă rog, tot ce ştiu este ca arată foarte bine şi dă o senzaţie de calitate superioară.
Absolut toate modelele prezente la lansare erau dotate cu navigaţie cu touchscreen, climă automată, piele, scaune încălzite, keyless start, volan multifuncţional, cameră video pentru marche-arriere, faruri cu bi-xenon, cruise control adaptiv şi multe alte sisteme de siguranţă precum Pre-Crash Safety – un program care dacă realizează că un accident este iminent, va aplica singur frâna pentru a minimiza seriozitatea impactului.
Bineînţeles, există şi 7 airbag-uri pentru orice eventualitate. Toate aceste sisteme sunt binevenite într-o maşină unde montanţii din faţă foarte alungiţi obstrucţionează mult vizibilitatea şoferului dintr-un unghi “lateral-faţă”.
Însă nu putem să nu-i aplaudăm pe japonezi de câte ori aceştia mai sacrifica practicabilitatea în favoarea estetici. Este ca şi cum deodată ţi-ai vedea cel mai bun prieten find condus peste tot într-un Rolls Royce Drophead Coupe – adică ridicol, penibil, ce nemernic! Şi totuşi, stilul este stil, nu?
Singurul lucru care nu mi-a plăcut la interior a fost iluminarea planşei de bord. Ceasurile sunt albe cu o lumină predominant portocalie în jurul lor, în timp ce restul butoanelor sunt iluminate cu un fel de...mov cu o nuanţă portocalie?
Mi s-au părut insuficient de “vizibile” pentru o persoană care s-ar apuca să caute diverse butoane noaptea în timp ce conduce. Partea bună ar fi că nu jenează deloc o pereche de ochi obosiţi.Trecând mai departe, ajungem la capitolul ţinută de drum.
Aici noul Avensis a păstrat tot ceea ce-a făcut din vechiul model una din cele mai confortabile maşini din segment, adăugând însă şi puţin mai mult “dulce” în materie de plăcerea de-a conduce. Am fost extrem de impresionat de servodirecţia electrică şi de faptul că era foarte fermă şi precisă pentru o maşină, după cum spuneam şi la început, “de familie”.
Un alt plus, stabilitatea la viteze de autostradă. N-am condus-o nicăieri aproape de viteza ei maximă, însă oriunde între 0 şi 150km/h n-am avut ce să-i reproşez. Mi-a lăsat o impresie de maşină mult mai mare, un fel de Mondeo mai confortabil.




















