Totul a început într-o dimineaţă în care muncitorii au scos bordurile din faţa trotuarului pe care parcasem, iar un IDIOT şi-a abandonat maşina în singurul loc de acces în parcarea blocului. Moment unic românesc. Muncitorii se uitau la mine şi râdeau.

"Nu ai pe unde să cobori cu asta, nu?", spune unul dintre ei rânjind la C5-ul meu strălucitor de curat. Lipsit de puterea fizică ce mi-ar fi permis să răspund, mă urc în maşină şi o ridic din butoanele de pe tunelul media. "Nu pot să cobor, nu?! Vă arăt eu vouă."

Display-ul central din instrumentarul de bord mă atenţionează că maşina a fost ridicată la maximul posibil şi că nu pot rula astfel cu mai mult de 10 km/h. Nu contează, oricum vreau să cobor bordura, nu să o sar.
Miraculos pentru spectatori, dar normal pentru mine şi al nostru C5, am reuşit să scot maşina din parcare.

Orice altă maşină de pe trotuar ar fi putut coborî dar şi-ar fi lăsat acolo cutia de viteze, baia de ulei şi probabil ceva componente din suspensie. Dar C5 a reuşit să treacă. Sincer, aşteptam aplauze dar, în schimb, unul dintre spectatori vine la geam şi, plin de admiraţie, îmi spune - "Cu asta treci şi munţii!!!".

"Cu asta trec şi munţii", i-am spus fotografului care m-a făcut nebun când i-am povestit unde plecăm şi ce vrem să facem de fapt. Iniţial am anulat o plecare, pentru că maşina nu fusese echipată la acel moment cu anvelopele de iarnă. Iar acum, când ne îndreptam către punctul de trecere al munţilor, undeva la peste 2.100 metri altitudine, maşina rula prin frig şi ceaţă cu nişte anvelope de iarnă noi-nouţe, gata să ne croiască drum prin zăpada densă.

Mai exact vorbim despre o înălţime de 2.145 metri. "Drumul este cu bolovani şi grohotiş, fiind nerecomandat pentru autoturismele cu garda la sol joasă, precum şi pentru cele cu resurse de putere reduse, având în vedere pantele destul de abrupte care urmează.

" Vorbim deci despre cea mai înaltă şosea din România, cea care leagă Oltenia de Ardeal, celebra Transalpina, închisă circulaţiei iarna şi aflată momentan într-un proces de reabilitare. Teoretic, peste ceva vreme ar trebui să avem acest drum asfaltat impecabil, perfect pentru VTM şi pentru explorat chiar şi cu "autoturismele cu garda la sol joasă" sau "cu resurse de putere reduse, având în vedere pantele".

Momentan, cursele de VTM se desfăşoară aici în fiecare toamnă, însă doar până la Rânca, la 1.600 metri altitudine, loc care, până nu demult, însemna graniţa dintre asfalt şi macadam. Nu orice macadam, ci unul capabil să distrugă chiar şi suspensii de SUV-uri "deştepte".

Există însă poveşti cu Dacii de pe vremea dacilor care traversau munţii pe aici fără probleme. Ştiam toate aceste lucruri, dar nu mi-am făcut probleme nicio secundă, deoarece cu C5 poţi rula cu suspensia ridicată serios prin cele mai grele condiţii. Cel puţin aşa ştiam eu până la acest material.

Mai ştiam însă şi faptul că o maşină cu tracţiune faţă, cu o greutate de două tone, indiferent de cât ai mări garda la sol şi indiferent de câtă putere ai avea la îndemână, nu te poate scoate din situaţii în care ai nevoie de patru roţi motrice.

Dar până să ajung la momentul culminant, am trecut, la fel ca şi în dragoste - prin Paradis.Drumul care urcă la Rânca este proaspăt asfaltat şi este fabulos. Ace de păr, tronsoane rapide, urcări, coborâri, capete de pod mai mult sau mai puţin ascunse, succesiuni de viraje care pot fi negociate cu pedala în podea de pe o coamă a unuia până pe următoarea şi peisaje magnifice de o parte şi de alta a drumului.

Serios, dacă iei drumul acesta de aproape cinci kilometri şi îl desenezi pe o hârtie, cu mici modificări ai avea cel mai tare circuit din Europa, poate peste Nurburgring.

Citeşte mai departe în pagina următoare »