După cîteva săptămîni la volanul Hondei CR-V, pot să spun în gura mare că îmi place noua generaţie a SUV-ului japonez.

Honda CR-V Honda CR-V

La început, mă cam îndoiam că maşina asta o să-mi facă plăcere. Designul părţii frontale nu este unul care să te scoată din minţi, dar, încet-încet, am ajung să o îndrăgesc. Nu a fost dragoste la prima vedere, însă “căsnicia” noastră pare a fi din ce în ce mai fericită, pe zi ce trece. Iniţial m-am gîndit că un SUV 4x4 fără nici o valenţă de off-road nu e cine ştie ce. Şi nici maşinile cu o cutie automată nu sînt favoritele mele.

Cu toate astea, începe să-mi placă în traficul infect din oraş faptul că nu trebuie să mai mestec din 10 în 10 metri în schimbătorul de viteze. Cu dimensiuni compacte (cît un Ford Mondeo break), japoneza este o maşină pe care o strecori uşor în orice parcare supraaglomerată. Asta şi datorită direcţiei extrem de uşoare, volanul putînd fi răsucit cu cea mai mare lejeritate chiar şi de un ţînc de 3 ani.

Lejeritatea asta are însă şi o parte negativă, pentru că uneori ai senzaţia că-ţi lipseşte “răspunsul” pe care-l aştepţi de la şosea, la viteze mai mari. Cu suspensii de maşină de familie, CR-V-ul îţi oferă puţine ocazii să simţi micile denivelări de pe drum, ceea ce nu înseamnă că o poţi lua ca tractorul, prin toate hîrtoapele. CR-V-ul este 4WD însă nu ai reductor, iar cuplul e direcţionat în marea majoritate a timpului către roţile din faţă.

Gestionat electronic şi în funcţie de necesităţi (un drum ud, de exemplu), acest sistem poate trimite 50% din cuplu către roţile din spate, însă trecerea este deseori imperceptibilă. Un alt punct ceva mai nevralgic al maşinii este vizibilitatea, singurele probleme apărînd în intersecţii, atunci cînd stîlpii din dreapta pot incomoda şoferul. Dar cum nu există stîlpi transparenţi, soluţia este să te apleci un pic mai mult în faţă. Dacă nu apeşi pe frînă, cea mai mică mişcare îngheaţă maşina pe loc, însă cu un zgomot de fiară rănită, pe care nu-l prea vrei la o maşină premium.

Chestia care mă enervează cel mai tare este consumul, pentru că nu înţeleg: mă mint dosarele de presă, ori e stricat computerul de bord? Una peste alta, din cifrele oficiale, CR-V se încadrează în standardele clasei (10,9 l/100 km în oraş, 8,2 l/100 km pe autostradă – zice dosarul de presă). Computerul meu de bord se încăpăţînează să stea în 13,4 l/100 km/h, în condiţiile în care cam jumătate dintre kilometri au fost făcuţi în afara Bucureştiului şi nici nu m-am dedat la liniuţe cu tot felul de disperaţi, pe la semafoare. Dar chiar şi cu 13 la sută, consumul nu e un capăt de ţară, fiind mai mult decît normal pentru o astfel de maşină.

Şi ca să nu pară că vorbesc doar despre chestii negative, care, oricum, sînt foarte puţine, trebuie să remarc confortul din interior. Chiar dacă eşti înconjurat e o sumedenie de plastice dure, acestea sînt foarte bine finisate şi nu-ţi dau deloc senzaţia de ieftin. Scaunele din piele au două trepte de încălzire, ceea ce reprezintă un punct-forte pentru vremea rece de afară. Sistemul audio, de 160 de waţi, cu 4 boxe şi radio CD cu MP3, este de de o calitate foarte bună, pentru pasionaţi dispunînd şi de o intrare auxiliară, la care poţi să-ţi conectezi iPod-ul.

Una peste alta, Honda CR-V este o maşină bine închegată, o maşină pe care-ţi face plăcere să o conduci, chiar dacă nu are atîţia cai-putere cîţi ţi-ai dori. Dar dacă mă gîndesc la toată nebunia de trafic din oraş, nu văd de ce mi-ar trebui altceva decît o maşină confortabilă şi spaţioasă, cu o cutie automată care să mă lase să mă relaxez ascultînd în boxe Smashing Pumpkins.

Honda CR-V
Preţ model testat (DDP): 32.700 euro
Motor: 1.997 cmc, i-VTEC
150 CP @ 6.200 rpm
192 Nm @ 4.200 rpm
Transmisie: automată, 5 trepte
Dimensiuni (L/l/h): 4,52 m / 1,82 metri / 1,67 metri
Ampatament: 2.578 m
Portbagaj: 442/955 litri
Rezervor: 58 litri
Pneuri: 225/60 R18
Performanţe: vit. max. 177 km/h
acc. 0-100 km/h 12,2 sec
Consum mediu anunţat: 8,2 l/100 km
Consum urban anunţat: 10,9 l/100 km
Consum în test: 13,2 l/100 km