Ideea noastră a fost simplă. Pe cât de simplă pe atât de infantilă, bărbătească şi încă o dată infantilă.

500 vs fortwo vs Aygo 500 vs fortwo vs Aygo

M-am îndrăgostit de Fiat 500, îmi place atât de mult încât mi-aş cumpăra unul ieri. Nu este maşina perfectă, dar îmi aşterne un zâmbet tâmp pe faţă atunci când sunt la volan... şi asta spune multe.

Nu prea am înţeles ce au avut în cap Tudorică şi Jr. aka Dan Alexandru Banu (se simte lezat dacă nu îi este pronunţat numele întreg, aşa că, dacă vă întâlniţi cu el ţineţi cont de acest aspect) când m-au provocat. Poate doreau să-şi demonstreze ceva lor, cu asta nu am nimic împotrivă, dar cu mine ce au avut? Am dat ceasul biologic înapoi pentru a lupta cu arme egale şi am acceptat. M-am prezentat la locul stabilit, la ora stabilită... dar nu prea aveam cu cine concura. Tudorică era preocupat mai mult de estetica buburuzei sale şi era rătăcit printr-o spălătorie, iar Jr. – în nota obişnuită – a reuşit să se rătăcească în Bucureştiul natal.

Pentru a înţelege cu cine am concurat în această cursă: singurul detaliu tehnic pe care Jr. îl ştia despre Toyota Aygo era acela că undeva sub volan se afla potenţiometrul de la subwoofer-ul din portbagaj. Puteam paria universul pe faptul că va pierde cursa, dovada o găsiţi în cele două pagini rezervate lui. Apropo... de ce două pagini pentru Jr.? În revistă vorbim despre maşini, şi anume despre maşini care rulează, merg, au roţi care se învârt... El a confundat poziţia la volan cu fotoliul de acasă, unde adoarme la meciurile din Champions League, a dovedit că are o afinitate pentru staţiile mijloacelor de transport în comun, iar Florin – art directorul – nu a vrut să-l compromită iremediabil.

Nu a băgat nici o imagine cu Jr. privind absent şi contrariat la propulsorul maşinii. Probabil cineva pe traseu i-a spus că maşina are motor şi nu trebuie împinsă... atunci a aflat şi el de ce oamenii mari se opresc la benzinării şi toarnă ceva în rezervoarele maşinilor. Nu acordaţi atenţie angoasei din textul lui. Asta face în permanenţă – se plînge. Cum că aş fi fost favorizat de raportul putere/ greutate. Într-adevăr, Fiat 500 are un propulsor care dezvoltă 100 CP, dar pentru a fi lupta egală după start am oprit şi am luat-o la bord şi pe Ruxi, colega care ne-a dat verde în cursă. Din punctul meu de vedere, trebuia să fie cineva la linia de finiş care să fluture steagul în pătrăţele.

Şi, pentru a nu risca o compromitere a cursei, m-am grăbit să ajung ceva mai repede pentru a întâmpina cum se cuvine concurenţii. Sincer, am uitat că participam şi eu în cursă... a trebuit să merg pe alocuri ceva mai încet pentru a nu o speria pe Ruxi. Ce-i drept, m-am trezit la un moment dat cu Tudorică pe lângă mine, dar faptul că nu s-a încris pe trasele corecte şi-a spus cuvântul. Prea multe detalii despre modul în care am rulat prin Bucureşti nu pot da, în mod cert m-aş trezi cu Poliţia Rutieră la uşă. Fiatul are o stabilitate excelentă pe frânările violente de la viteze superioare, şi în acelaşi timp frânele s-au dovedit suficient de andurante pentru a nu-mi crea emoţii.

Chiar mă întrebam cât mai rezistă, în condiţiile în care pe frânare mi-au intrat de vreo trei-patru ori luminile de avarie în funcţiune pentru a semnaliza celorlalţi că buburuza se opreşte. Incredibil de sigură este la viteze mari, la 180 km/h pe autostradă maşinuţa pare că rulează pe şine. Nici o senzaţie de instabilitate. Am tot vorbit în revistă de Fiat 500, dacă doriţi amănunte care să vă convingă de şarmul buburuzei, citiţi textele învinşilor, în mod cert veţi descoperi printre rânduri câte ceva.

Vă mai spun că 500 a digerat în medie 14 litri la sută în timpul cursei... mult, puţin... nu mă interesează, şi-a făcut treaba... a învins atât rigoarea germană, cât şi noua axă Toyota-Citroen-Peugeot. Totul a durat 47 de minute şi 3 secunde, pentru Fiat 500 timpul nu este relativ... pentru restul da.







Citeşte mai departe în pagina următoare »