Eram undeva în ţară, la un test, cînd fotograful nostru a început să “ţeasă” o poveste despre un tărîm fain de pe lîngă Cluj: Doda Pilii.

ML320 CDI vs. X5 3.0d ML320 CDI vs. X5 3.0d
Am crezut că va rămîne o poveste de-o ţigară într-o pauză de sesiune foto, dar nu a fost aşa. Într-o dimineaţă de luni, ne aflam în parcare la Mercedes pentru a prelua un ML 320 CDI. După ce am depozitat lucrurile mele şi ale fotografului în portbagaj, am demarat. Un demaraj potolit, căci prin Bucureşti nu poţi gîndi decît în termeni de 20-30 km/h. O pauză mică undeva prin Drumul Taberei, de unde l-am “săltat” pe Csaba, şi gaz pe autostradă. Ne duceam la Doda Pilii, un loc din Romănia de care auziserăm cîndva, la un test, într-o pauză de oxigenare, dar pe care nu-l vizitaserăm vreodată. Ştiam că trebuie să ajungem la Cluj, de unde trebuia să “ridicăm” un BMW X5 3.0d, pentru a face viaţa Mercedes-ului mai interesantă...

ML-ul m-a făcut să zîmbesc imediat ce am ieşit pe “autostrăduţa” autohtonă spre Piteşti. Cruise control-ul îţi permite setarea vitezei dorite, fie că este vorba de 92 km/h, de 111 km/h sau, în cazul nostru, de 130 km/h. Plăcut este şi faptul că poţi urca viteza de deplasare din kilometru în kilometru sau din zece în zece, iar în cazul reducerii acesteia prin intermediul cruise control-ului, decelerarea este OK, făcînd apăsarea pedalei de frînă aproape inutilă. Confortul bun la rularea pe autostradă şi mai apoi pe ale noastre drumuri naţionale şi judeţene este excelent, indiferent de locul ocupat în maşină. Totul e completat de un spaţiu vast atît la nivelul capului şi umerilor, cît şi la cel al picioarelor. Nu am sesizat vreo mare diferenţă între setările sport şi confort ale suspensiei. Aceasta din urmă este la fel de rigidă – sau de moale – pe ambele nivele de setare. Oricum, pînă la Cluj, am rulat în cea mai mare parte a timpului pe nivelul sport. Pe Valea Oltului, deşi ne-am deplasat în coloană la viteze decente, am putut descoperi o calitate interesantă a lui ML 320 CDI – maşina se simte compactă, trăieşte, o simţi cum comunică cu tine.

Pentru un SUV de calibru mare, Mercedes-ul impresionează prin rigiditatea caroseriei şi prin ruliul redus pe viraje. Ne-am oprit puţin la Sibiu, dar numai de dragul de a face o pauză, pentru că nimeni nu acuza vreo stare de oboseală cauzată de maşină. Am descoperit mai apoi că Bucureştiul nu este singurul ghem de trafic căruia cam nimeni nu-i dă de capăt, în aceeaşi situaţie aflîndu-se şi capitala culturală europeană, şi Clujul. Am profitat de Csaba, care ştia oraşul Cluj din anii studenţiei, şi l-am lăsat pe el să îşi facă nervi cu circulaţia, în timp ce eu şi Dragoş, fotograful nostru, mai trăgeam cu ochiul la frumuseţile locale. Cel puţin la acest capitol, Clujul stă bine. Prima seară a fost una pur romănească, undeva pe lîngă oraş, la o pensiune. Am avut parte de gazde cum rar îţi este dat să întîlneşti şi de ingrediente tradiţionale: pălincă şi un grătar de vis. Greu a fost a două zi dimineaţa, cînd părea că nu îmi mai ajunge toată apa din Univers. Oricum, însă, la prima oră am decolat şi am poposit în curtea dealer-ului BMW din Cluj.

Speram să beneficiem de serviciile modelului bavarez vreme de cel puţin două zile, dar nu a fost să fie... aşa că ne-am rezumat la una singură. De cum ne-am trezit cu cheia de la BMW în mînă, ne-am luat zborul. BMW-ul a plusat din start cu un nivel de echipare superior, care ne-a deturnat uşor atenţia de la ML. Piele bej, trapă generoasă... cam ce apreciază “clientul” tradiţional de X5. Din start am sesizat că propulsorul diesel bavarez este ceva mai viu şi oferă reprize mai bune, ajutat şi de cutia automată cu 6 trepte bine etajată şi suficient de rapidă. Totul este asezonat cu un fundal sonor apetisant, pentru că inginerii de la BMW ştiu să construiască dieseluri care nu au nimic din ronţăitul unui TDI. Poziţia la volan este ceva mai bună decît în Mercedes, oarecum mai generoasă, dar în acelaşi timp te loveşti de iDrive şi de alte cîteva inovaţii care spulberă confortul şi ambianţa interioară. Ergonomia are clar de suferit în modelul bavarez. În acelaşi timp, am remarcat un detaliu stînjenitor la X5.

Cura de îngrăşare la care a fost supus noul model, inspirat de continentul nord-american cu ai săi locuitori, a generat o lăţime crescută a acestuia. Direct sau indirect, a crescut şi lăţimea pragului şi a distanţei de la scaunul faţă pînă la exteriorul maşinii, fapt ce conduce la un acces dificil în maşină şi la dificultăţi de coborîre. Din Cluj, ne-am îndreptat spre Huedin şi mai apoi spre Buteni – interesant drumul, decor fabulos, dar şi surprize mai puţin plăcute din partea unuia dintre modele. Drum virajat, carosabil decent, totuşi departe de ce ar fi trebuit să fie – adică lipseau gropile, însă suprafaţa “bituminată” aducea cu o furtună de gradul doi pe mare. Moment în care X5, dotat cu pachetul sport la suspensie, a decolat pe la viteza de 110-120 km/h. Intolerabil, în condiţiile în care ML-ul, la aceeaşi viteză, a zguduit în interior, dar a menţinut contactul cu banda de rulare.

Am oprit, ne-am lăsat transpiraţia rece să fie mîngîiată de vîntul călduţ şi ne-am relaxat privind o familie ieşită la strîns fînul. Am descoperit cum, la trei metri distanţă una de alta, vieţuiau două lumi, una în care eternitatea uneori are sunetul coasei în iarbă, iar alta în care stai la pîndă pentru a descoperi zgomotele de la suspensie sau ronţăitul pistoanelor. Forţînd nota, ajungi să găseşti puncte comune între aceste lumi doar la nivelul hidrocarburilor: ei doresc gaz pentru lampă ca să îşi găsească patul seara, iar noi carburant pentru a ne satisface nevoi greu de explicat.

Am lăsat melancolia de fîneaţă acolo unde am descoperit-o şi am purces mai departe. Am renunţat la viteză şi ne-am axat pe admirat peisaje. Enorm de multă pace în Parcul Natural Apuseni. Am încercat un sentiment de vină pentru faptul că am adus acolo doi “monstruleţi” care, chiar dacă respectă ultimele norme de poluare, tot fumegă. La un moment dat am părăsit drumul şi am apucat-o pe un macadam decent. Am vrut să ne pregătim puţin, atît pe noi, cît şi maşinile, pentru urcuşul pînă la cascada Vălul Miresei. O uşoară coborîre urmată de ajungerea în faţa unui podeţ peste un pîrîu. Am evitat podeţul, care părea cam şubred, şi am trecut prin vad. ML-ul, cu a sa gardă la sol reglabilă, nu a avut nici o emoţie, doar că şi-a muiat puţin discurile de frînă în apă. X5 a trecut cu ceva mai multă grijă, deoarece nici garda la sol şi nici opţiunea unui reductor nu-l recomandau pentru astfel de escapade. Am ieşit apoi pe pajiştile din jur, unde ne-am lovit atît de ospitalitatea localnicilor, cît şi de tabieturile acestora.

Citeşte mai departe în pagina următoare »