„Don't text and drive” reaminteşte riscurile folosirii mobilului în timpul şofatului

Campania Toyota trage semnale de alarmă puternice legate de activităţile pe care şoferii le desfăşoară folosind telefonul mobil în timp ce conduc. Şi pentru că cel mai bun exemplu este cel practic, pe circuitul AMCKART au avut loc multe accidente pe 11 iunie...

„Don't text and drive” reaminteşte riscurile folosirii mobilului în timpul şofatului „Don't text and drive” reaminteşte riscurile folosirii mobilului în timpul şofatului

Săptămâna trecută te anunţam aici că Toyota pune la cale o sesiune de accidente pe un circuit din Bucureşti. Iar pozele de mai sus sunt dovada faptului că fix asta s-a şi întâmplat: Roxana Ciuhulescu şi Dani Oţil au lovit gherete de flori, de popcorn, ziduri şi pietoni, toate acestea într-o transmisiune live (ca să vezi că nu e vrăjeală) şi toate acestea din cauza voastră, a celor care au „participat” la eveniment prin intermediul SMS-urilor. 

Roxana şi Dani, înainte să dărâme tot ce le iese în cale

Înainte să apuci să-ţi pui întrebări, am să vin eu cu câteva informaţii cu rol de posibile răspunsuri: nu, obstacolele nu erau din lemn / cărămidă / carne (popcornul a fost, totuşi, chiar popcorn). Şi nu, nici Roxana şi nici Dani nu au ştiut dinainte unde se află toate obstacolele (erau mutate după fiecare tur de pistă). Deci elementul surpriză a fost unul cât se poate de veridic. 

Roxana m-a surprins cu o floare, de exemplu. Asta după ce a făcut bucăţi un stand de flori

Mobilul acestor cascadorii a fost reprezentat de campania „Don't text and drive” prin care Toyota România ne atrage atenţia asupra riscurilor pe care ni le asumăm atunci când folosim telefonul mobil în timpul şofatului. În spatele acestor momente de divertisment LIVE se ascund, deci, mesaje puternice, susţinute de cifre şi mai puternice. Dacă nu ai fost pe fază miercuri şi nu ai văzut transmisiunea live, dă-mi voie să-ţi enumăr câteva statistici pe care le-am aflat chiar de la Roxana şi Dani, chiar înainte să ni le demonstreze pe viu. 

SMS: „Vezi că iau eu popcorn în drum spre casă”

Aproape un sfert (23% mai exact) din numărul de accidente dintr-un an sunt cauzate de folosirea telefonului mobil la volan. Asta înseamnă circa 1,3 milioane de accidente. Dintre acestea, 70% (adică un pic peste 900.000) sunt cauzate de şoferi care nu folosesc hands-free-ul

Cu toate acestea, 1 din 5 şoferi navighează pe internet în timp ce conduc, iar 77% dintre şoferii de peste 25 de ani consideră că au ce le trebuie pentru a face asta fără să se supună niciunui risc. 

Exact. Niciun risc aici

Roxana (care a bifat TOATE categoriile pe al său permis plus un brevet de pilot de elicopter) şi Dani (pasionat de motoare şi deloc străin de cockpit-ul unei maşini de competiţii) şi-au intrat în pielea şoferilor din statistica de mai sus şi au încercat să „demonstreze” că cifrele menţionate sunt doar nişte statistici. Nu prea le-a ieşit. 

Cu menţiunea că m-aş simţi mult mai bine ştiind că niciunul dintre voi nu va încerca să „demonteze” informaţiile următoare - cu atât mai puţin cu cât nu dispune de un spaţiu controlat pentru teste - am să-ţi mai împărtăşesc din cele învăţate la eveniment. 

Mi-am luat rolul de pasager/examinator în serios: mi-am pregătit faţa de neimpresionabil

Atunci când scrii un SMS la volan, durata medie a scurtelor sesiuni de activitate mobilă este de cinci secunde. Ceea ce nu pare mult, cel puţin până nu iei în calcul o viteză de deplasare de 50 km/h şi realizezi că cinci secunde înseamnă parcurgerea unui teren de fotbal. Chiar şi vorbind de unul englezesc, de 90 de metri lungime, şi tot e foarte-foarte mult.

Iar atunci când ne facem treabă cu telefonul suntem de 23 de ori mai predispuşi la accidente. Şi asta pentru că timpul de reacţie pentru frânare creşte cu 18%. 

18% mai lent = pieton cu picioare rupte, într-un caz fericit

În momentul ăsta, 800.000 de şoferi din întreaga lume au, aşadar, reacţia de frânare a unui bătrân de 70 de ani - 80% dintre şoferi consideră că nu este o problemă să scrii sms-uri la volan, 55% dintre aceştia spunând chiar că e o activitate uşoară, care nu implică distragerea atenţiei. 

În ciuda existenţei tehnologiilor ajutătoare şi a accesoriilor cu care sunt dotate maşinile şi telefoanele, mulţi încă nu vor să înţeleagă că cel mai mare risc pe care ţi-l asumi atunci când le ignori şi te laşi distrat de telefonul mobil nu este o amendă dată de un poliţist, ci un accident în urma căruia nu vei putea să răsplăteşti ceea ce ai distrus.