Pentru prima dată în România am avut prilejul să testez un Humvee. Da, da, un Humvee! Supermaşinile armatei americane, cele din care departamentul de marketing GM a născut Hummer.

Humvee M1114 Humvee M1114
Maşinile, aflate în dotarea Poliţiei Militare, ne-au dus cu escortă pînă pe poligonul militar de lîngă stadionul Steaua, acolo unde am văzut şi eu, pentru prima dată, cum e să conduci o maşină care poate rezista la gloanţe, grenade şi chiar mine. Mare de patru tone şi jumătate, Humvee-ul este maşina perfectă pentru orice soldat, ca să nu mai vorbim de nişte băieţi care, pînă acum, aveau în dotare Aro.

Cu un nene înarmat la turelă şi asistat de nişte oameni care au văzut multe de-a lungul misiunilor la care au participat în Irak sau Bosnia, experienţa mea la volanul Humvee-ului pare joaca unui copil cu maşinuţa în curtea lui Michael Schumacher. La un preţ de aproximativ 160.000 USD bucata, 8 Humvee-uri nou-nouţe au fost donate în octombrie 2006, de către Guvernul SUA, Armatei Romăne, drept cadou pentru prestaţia soldaţilor noştri în misiunile comune din Irak şi Afganistan. Dacă pînă acum au fost predate opt, încă 14 vor ajunge direct din America pe parcursul anului viitor.

Cu un motor turbo supraalimentat, diesel V8 de 6,5 litri, Humvee-urile au 190 de cai-putere la o turaţie maximă de 3.400 rpm şi par, la o citire la rece a cifelor, nişte balene greoaie. Nu este însă deloc aşa, fiind maşini mult mai uşor de condus decît te-ai aştepta. Cu un cuplu foarte mare, necesar atunci cînd poţi să te împotmoleşti în mlaştini sau în deşert, Humvee-ul poate să-ţi ţîşnească de sub talpă la cea mai uşoară acceleraţie. Nici de oprit nu este greu, frînele fiind mai mult decît precise. Pentru o mai mare siguranţă şi pentru a fi bine protejaţi, tamburii sînt amplasasaţi lîngă diferenţial. Cu un consum de 22 de litri la sută, Humvee-ul are o autonomie de 450 de kilometri, însă, cu ajutorul canistrelor din portbagaj, poate alerga 900 de kilometri. Cu suspensii mult mai confortabile decît te-ai aştepta, Humvee-ul trece peste gropi aproape imperceptibil.

Surprinzător la o maşină pentru care cuvîntul confort înseamnă cam ceea ce reprezintă plaja pentru un eschimos.

Cu 4,84 metri lungime, 2,16 metri lăţime şi 1,85 metri înălţime, Humvee-ul este o adevărată cutie pe roţi, designul lui fiind mai apropiat de al unui frigider, decît de al unui automobil. Cîntărind 4,4 tone (5,5 tone cu tot cu echipaj şi echipamente), Humvee este un veritabil hipopotam al şoselelor. Pare că se mişcă mult mai greu decît este în stare, fiind o adevărată armă letală. Asta chiar şi cînd facem abstracţie de arma amplasată pe turelă. Conceput pentru patru persoane, dintre care una este servantul la mitraliera ce iese pe turelă, fiind principala ţintă a atacurilor armate, Humvee-ul nu are decît patru locuri, aruncate în cele patru colţuri ale cabinei, astfel încît între ele este un spaţiu liber mare cît deşertul irakian. În interior, nu sînt prea multe dotări de confort, însă nu lipseşte aerul condiţionat, care se ocupă atît de cei din faţă, cît şi de cei din spate, ca la cele mai şmechere limuzine. În rest, nu ai nimic. Nici servo (deşi volanul se mişcă foarte uşor), nici geamuri electrice (care se deschid prin apăsarea unei bare de metal), nici închidere centralizată, uşile închizîndu-se cu un drug, din interior, asemenea porţilor de la marile castele.

Maşina este blindată în jurul cockpit-ului, iar blindajul gros de vreo doi centimetri îţi poate asigura supravieţuirea în caz de atentat cu mitralieră, cu grenadă sau chiar cu explozibil. Mult mai expuse la risc, pneurile Goodyear se pot umfla (în caz de pană) sau dezumfla (în caz de traversare a unei zone mlăştinoase, pentru mai multă aderenţă) din interior, printr-o simplă apăsare de buton. Dotarea aceasta, pe care momentan o găsim doar pe maşinile armatei americane, va deveni cu siguranţă una şi pentru maşinile civile, în viitorul apropiat. Fără cheie de pornire, cu doar un comutator-starter, Hummvee nu este o maşină pe care să vrei să o conduci în oraş. Este un monstru mecanic pe care ţi-ai dori să-l dresezi într-un poligon, într-un deşert, pe un munte sau într-o zonă inaccesibilă, în care să poată să-şi demonstreze superioritatea. Şi unde ar fi bine să nu te fugărească cu mortiere sau grenade vreun irakian tîmpit.

Citeşte mai departe în pagina următoare »