Test de 1.300 km în Portugalia cu BMW Seria 1 116d facelift. Ce am văzut şi cât am cheltuit

Prima jumătate a lunii septembrie m-a prins în Portugalia, unde am folosit, vreme de aproape trei zile, un BMW Seria 1 cu trei uşi ca să explorez frumuseţile ţării care se mândreşte cu cel mai vestic punct continental al Europei.

Test de 1.300 km în Portugalia cu BMW Seria 1 116d facelift. Ce am văzut şi cât am cheltuit Test de 1.300 km în Portugalia cu BMW Seria 1 116d facelift. Ce am văzut şi cât am cheltuit

O să încep prin a-ţi spune că aici nu vei citi un test obişnuit cu o maşină. În schimb, vei putea urmări povestea călătoriei mele de (aproape) trei zile prin Portugalia cu un BMW Seria 1 facelift. Un hatchback compact premium care s-a descurcat admirabil pe străduţele extrem de înguste şi abrupte ale Lisabonei, iar atunci când a venit timpul pentru plinul de carburant a spus „gata” mai repede decât mă aşteptam.

Ca să nu existe discuţii, îţi spun că maşina a fost oferită de biroul de presă BMW din Portugalia. Modelul pe care l-am condus eu era în versiunea cu trei uşi (există şi cu cinci uşi) şi avea un motor diesel de 1,5 litri cu 116 CP (varianta 116d) care trimitea puterea către roţile din spate printr-o transmisie manuală cu şase trepte.

Prima zi a început la sediul regional al companiei germane în Portugalia, de unde am preluat maşina. Aici am introdus destinaţia Porto în sistemul de navigaţie, iar apoi am luat-o din loc pe reţeaua foarte bogată de autostrăzi portugheze. O reţea care are o limită de viteză de 120 km/h, şi nu de 130 km/h, ceea ce mi-a stricat un pic socotelile referitoare la timpii de călătorie, însă am renunţat destul de repede să mai calculez în minte ora la care voi ajunge în Porto după ce am văzut că în Portugalia funcţionează sistemul de informare despre aglomeraţia din trafic.

Liniile verzi înseamnă că se circulă bine pe ambele sensuri ale bulevardului

E o tehnologie pe care o cunosc bine, dar nu am văzut-o niciodată în funcţiune pe modele BMW, din simplul motiv că în România nu există, aşa că nu ştiam la ce să mă aştept. În cele din urmă, ora calculată de creierul electronic pentru sosire a fost cât se poate de realistă, în ciuda unor scăderi de viteză cauzate de ploaie şi lucrările care se făceau pe anumite porţiuni de autostradă.

Ploaia şi-a văzut de treabă şi în Porto, unde am căutat o parcare subterană pe sistemul iDrive, am parcat şi am fugit la unul dintre cele mai bune restaurante la care am mâncat vreodată. E un local pe care l-am găsit pe TripAdvisor, lăudat pentru mâncarea excelentă şi servirea ireproşabilă, ascuns pe o alee străjuită de clădiri înalte cu pereţii drepţi. De fapt, era să trec pe lângă el, crezând că e un butic ca oricare altul.

Se numeşte Taberna Dos Mercadores, iar aici am mâncat cele mai bune coaste de porc din viaţa mea. Tot restaurantul numără mai puţin de 20 de locuri, iar ca să ajung la locul meu a trebuit să mă strecor printre două mese, având grijă să nu ating paharele de vin ale celorlalţi clienţi – atât de mic e locul. Cât despre preţuri, pot spune că am plătit în jur de 40 de euro pentru o masă de două persoane, ceea ce e normal pentru Portugalia.

Porto e fermecător. Din păcate, n-am văzut foarte multe

Cu burta plină, am luat-o uşor spre zona pietonală de lângă râul Douro, sâcâit de ploaia măruntă care nu înceta să cadă pe pavajul antic al oraşului faimos pentru vinurile sale.

Vizita în Porto s-a terminat repede, aşa că am luat-o spre parcarea unde am lăsat maşina să se odihnească şi am pornit înapoi spre Lisabona, unde mă aştepta o noapte de cazare într-un apartament cochet ascuns în zona veche a oraşului.

La intrarea în capitala portugheză, traficul serii a dat un pic peste cap sistemul de navigaţie. Mai exact, erau mai multe maşini pe drum decât credea tehnologia, aşa că drumul până la destinaţie a durat mai mult decât anticipase iniţial.

Cu maşina pusă la adăpost în parcarea subterană Martim Moniz, am luat-o spre patul care mă aştepta în apartamentul din zona Mouraria, acolo unde se spune că s-ar fi născut muzica fado.

Raportul primei zile a arătat cam aşa: în jur de 650 km parcurşi, un consum mediu de 5,6 l/100 km, 44 de euro cheltuiţi pentru taxele de autostradă (se plăteşte pe porţiuni, la fel ca în Italia), 40 de euro pentru prânzul de două persoane, 5 euro pentru parcarea din Porto şi 10 euro pentru parcarea pe timpul nopţii în Lisabona (după lăsarea serii, preţurile scad destul de mult faţă de valorile din timpul zilei). Motorina nu se pune pentru că rezervorul era plin când am plecat la drum.

Maşina s-a comportat excelent, iar scaunul fără piele al şoferului a fost confortabil – nu m-a deranjat nimic după ce am coborât din maşină. Insonorizarea e bună, iar asta contează, fiindcă motorul diesel cu trei cilindri e destul de zgomotos în exterior. Cât despre transmisie, nu pot să spun că sunt un fan al manualelor BMW, dar în cazul de faţă şi-a făcut treaba bine.

Ziua a doua a început dis de dimineaţă, iar destinaţia a fost zona Algarve din Sudul Portugaliei. Ploaia şi-a făcut iarăşi prezenţa după ce am ieşit din Lisabona, dar n-a mai fost atât de enervantă ca în ziua precedentă.

Odată ce înaintezi spre Sud, pământul din jurul autostrăzii devine din ce în ce mai roşiatic, iar gândul ţi se duce la plajele superbe cu roci înalte. Şi ai de unde să alegi, de la Faro până la Lagos existând zeci de bijuterii mai mult sau mai puţin ascunse între continent şi ocean.

Eu am ales Praia da Marinha, un loc unde nu se auzea nici musca, deşi erau destui oameni care stăteau întinşi pe nisipul fierbinte ce aştepta cuminte valurile răcoroase ale Atlanticului. Cu alte cuvinte, nu se ascultă muzică, nu se face mâncare, nu se face gălăgie. Fiecare îşi vede de-ale lui în linişte şi pace.

Am zăbovit aici câteva ore, după care am luat-o iarăşi din loc, de data asta spre vestitul Cabo da Roca, adică cel mai vestic punct continental european, considerat a fi sfârşitul lumii în trecut (la propriu). Am ajuns în apropierea farului (care e încă funcţional) cu vreo 30 de minute înainte de apusul soarelui, când lumina pentru poze era pur şi simplu delicioasă. Am parcat repede pe marginea drumului, am scos aparatul şi am început să pozez. Şi bine am făcut, pentru că nu a durat mult până când locşorul de lângă drum a fost împânzit cu alte maşini cu oameni care voiau să vadă apusul.

După mica invazie, am mutat maşina în parcare şi am stat în vântul care-ţi intra în oase ca să văd cum intră soarele în apă alături de alte câteva zeci de oameni veniţi special pentru asta. La sfârşitul spectacolului care se întâmplă, totuşi, în fiecare zi, am setat sistemul de climatizare la călduroasa valoare de 26 de grade Celsius şi am pornit înapoi spre Lisabona pe întuneric.

Cei care au mai fost la Cabo da Roca ştiu că în zona aceea există câteva drumuri superbe, aşa că am intrat în rolul de jurnalist auto (aproape) serios, am apăsat nişte butoane şi am dat frâu liber maşinuţei care a fost blocată pe autostrăzi şi drumuri de oraş până acum. Şi mare mi-a fost surpriza când am descoperit că dieselul gândit pentru consum mic se descurcă respectabil când e dus în repetate rânduri până în zona roşie a turometrului şi că 116 CP sunt suficienţi ca să convingi un hatchback cu ampatament scurt să dea un pic din coadă.

Minutele de distracţie s-au terminat repede, căci lumina naturală a dispărut imediat după lăsarea soarelui, aşa că am pornit înapoi spre Lisabona, unde mă aştepta un ambuteiaj de cea mai bună calitate, aşa cum numai în Bucureşti mai găseşti: 800 de metri într-o oră. Într-un pasaj subteran.

Traseul pe care l-am făcut cu BMW 116d în Portugalia

Am ajuns, în cele din urmă, la parcare, iar în cea de-a treia zi am returnat maşina la oamenii de la BMW Portugalia, după ce m-am plimbat vreo oră prin capitală. La cheltuielile din prima zi s-au adăugat 43 de euro pentru autostrăzi, 40 de euro pentru plinul de motorină, 25 de euro pentru prânzul din a doua zi, 2,65 euro pentru traversarea podului Vasco da Gama şi 11 euro pentru a doua noapte de parcare.

Nu am pus costul cazării, care depinde de sezon, zonă şi dotări, şi nici preţul avionului, care şi el depinde de mai mulţi factori.

Cât despre maşină, pot să spun că BMW Seria 1 facelift a fost un partener excelent, iar varianta 116d s-a dovedit a fi economică (consum mediu de 5,4 l/100 km după 1.300 km parcurşi) şi suficient de distractivă pentru acele momente în care poţi să evadezi din monotonie.

Personal, aş prefera o caroserie în cinci uşi, fiindcă oferă mai mult spaţiu interior şi un acces mai uşor la locurile din spate, fără a adăuga prea mulţi centimetri în plus la exterior.

În România, preţurile încep de la 23.932 de euro cu TVA pentru varianta de bază cu trei uşi şi pot să ajungă până la 36.000 de euro cu TVA pentru un 116d dotat cum trebuie. Altfel spus, nu e o maşină ieftină, dar n-a spus nimeni că ar fi.

Datele tehnice, în pagina următoare.

Citeşte mai departe în pagina următoare »