Test de consum: 1.000 km la volanul lui BMW 730d xDrive cu un plin

Autor: Dan Vache 06 dec. 2012 Teste speciale

În momentul în care am preluat modelul BMW 730d xDrive de la BMW România, am observat că autonomia pe care o afişa era de 940 kilometri. Părea foarte bună pentru o limuzină cu o greutate de aproximativ două tone. În acel moment m-am gândit că, abordând un stil de condus mai temperat, aş putea atinge 1.000 de kilometri doar cu un plin de rezervor, a cărui capacitate „înghite” 80 de litri. 

Testul a început din parcarea sediului BMW din Băneasa, de unde am pornit direct spre centură şi apoi pe drumul naţional E85. Şoseaua de centură m-a scos chiar la intrarea în localitatea Afumaţi, iar de aici am decis să nu mă abat de la traseul stabilit: Bucureşti – Buzău – Focşani – Bacău – Iaşi.

Pe parcursul întregului periplu, la o viteză medie de circa 100 km/h şi respectarea, pe cât posibil, a limitelor legale pe şosele şi în localităţi, computerul de bord a indicat un consum mediu de 7,1 litri/100 km. Mai bine nici că se putea! O valoare foarte bună dacă ţinem cont că este destul de apropiată de cea declarată de constructor: 6,0 litri/100 km.

 

După şase ore de mers am  ajuns la Iaşi, unde am constatat că acul litrometrului nu coborâse sub jumătate. Însă, după vreo 3 zile şi circa 100 de kilometri prin Iaşi şi pe lângă, motorul s-a arătat mai gurmand, consumul mediu urcând cu 2 litri/100 km şi ajungând la 9,1 litri/100 km. În plus, drumurile cu multe viraje şi diferenţele de nivel mai accentuate din zona Moldovei şi-au spus şi ele cuvântul ulterior. 

La întoarcere, am respectat acelaşi traseu: Iaşi – Bacău – Focşani – Buzău – Bucureşti, având de data aceasta o autonomie de 440 kilometri. Stilul de condus a fost un pic mai alert, dar cu toate acestea consumul mediu nu a crescut cu mult faţă de cel înregistrat pe traseul Bucureşti – Iaşi, ajungând la o valoare tot foarte bună, de 7.3 litri/100 km. 

În Bucureşti am ajuns ”pe roşu”, dar şi cu un total de 987 kilometri parcurşi. Dacă iau în considerare cei 81 km indicaţi de computerul de bord în momentul aprinderii martorului de intrare pe rezervă, se confirmă, aşadar, că un singur plin de rezervor poate fi de ajuns pentru a parcurge 1.000 km.

Şi asta în cazul în care se abordează un stil de conducere normal, nu unul care să privilegieze neapărat economia de carburant. Pentru că, până la urmă, vorbim de un BMW de 250 CP, iar plăcerea de a conduce merită să rămână prioritară.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide